Asociația pentru Dezvoltare și Cooperare FORUM CLADOVA, Asociația EUDAVA CLADOVA, Asociația FORUMM PENTRU CULTURĂ ȘI IDENTITATE și Jurnal Românesc organizează, miercuri, 31 august 2022, evenimentul „FRAȚI DE LIMBĂ ȘI DE NEAM”, pentru a sărbători și marca împreună ZIUA LIMBII ROMÂNE. În același context de sărbătoare a limbii române, vom inaugura simbolic prima redacție media de limba română în Serbia de Răsărit: redacția portalului media pentru românii de pretutindeni jurnalromanesc.ro. Întâlnirea va avea loc începând cu ora 11:00 (ora Serbiei) / 12:00 (ora României), la Sala de Conferințe a Hotelului AQUASTAR DANUBE din Kladovo.
Comunitățile românești din jurul granițelor României sunt cel mai prețios tezaur al poporului nostru și, slavă Domnului, România este printre puținele țări din lume, înconjurată pe toate frontierele sale de comunități românești. Este motivul principal și plin de emoție în numele căruia două asociații românești din Kladovo – Serbia, una din România și un portal media dedicate românilor de pretutindeni vor pune umărul la organizarea unui eveniment deosebit dedicate limbii române și numeroșilor noștri frați ce locuiesc în Serbia de Răsărit sau Valea Timocului, așa cum ne place să numim această zonă unde la tot pasul auzi vorbindu-se frumoasa limbă românească. Evenimentul este simbolic intitulat „FRAȚI DE LIMBĂ ȘI DE NEAM”.
În același context de sărbătoare a limbii române, vom inaugura simbolic prima redacție media de limba română în Serbia de Răsărit: redacția portalului media pentru românii de pretutindeni jurnalromanesc.ro, realizat cu sprijinul Departamentului pentru românii de pretutindeni din cadrul Guvernului României.
Vor fi prezenți la acest eveniment reprezentanți ai MAE, ai Parlamentul României, ai administrației publice locale din județul Mehedinți, ai Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman din Craiova, ai Universității din Craiova, ai Muzeului Olteniei, precum și ai altor instituții de cultură din județul vecin,
Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman din Craiova :
“Suntem onorați să fim alături de organizatorii acestui eveniment și îi felicităm sincer pentru inițiativă.Cu această ocazie Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” va dona mai multe cărți de literatură în limba română către o Asociație Culturală din Kladovo cu speranța ca prin acțiunile noastre să venim în sprijinul comunității românești din Kladovo în vederea păstrării identității și spiritualității românești și promovării culturii naționale și în afara granițelor țării. Reprezentanții Bibliotecii Județene ”Alexandru și Aristia Aman” vor participa la acest eveniment cu prezentarea “Promovarea limbii române în afara granițelor țării” (cercetător științific Matilda Breazu și asistent cercetare Cristina Gelep) și cu Expoziția de carte “Limba noastră-i o comoară” (bibliotecari: Vîță Genica și Adam Cătălin)”
Moderator: Romeo Crîșmaru, fondator al portalului media jurnalromanesc.ro