Manualele şcolare pentru elevi, problemă nerezolvată în totalitate

0
403
Pe 5 septembrie, va începe anul şcolar preuniversitar, iar problemele care ţin de începutul acestuia sunt departe de a fi rezolvate. Una dintre ele se referă  la asigurarea manualelor şcolare pentru elevi. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu,  a dat asigurări, în cadrul unei conferinţe de presă, în urmă cu câteva zile,  că “nu există riscul ca elevii să nu primească manuale la început de școală”. Dar, a fost contrazis de doi dintre secretarii de stat ,  Sorin Ion și Bogdan Cristescu , care văd altfel situaţia. Cel din urmă a explicat că există câteva cazuri în care elevii de clasa a V-a și a X-a vor avea pentru început manuale doar în format digital.

FOTO: pexels.com

 Potrivit legii Educației nr 1, art 69, alin 4, “elevii și profesorii din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale, în condițiile legii”.

Sorin Cîmpeanu a fost întrebat dacă toți elevii care încep școala pe 5 septembrie vor primi manualele la timp. “Nu sunt probleme, nu există riscul ca elevii să nu primească manuale la început de școală.”  Secretarul de stat Bogdan Cristescu a explicat că sunt însă câteva probleme punctuale și că pentru început s-ar putea ca elevii de clasa a V-a și a X-a să nu aibă unele manuale decât în format online din cauza unor manuale contestate: “Anul acesta avem o situație manualelor mult îmbunătățită față de anii anteriori. Asta înseamnă că din manualele de clasa a V-a, din 22 de manuale, pentru 18 dintre ele s-a semnat pe 16 iunie contractul, deci copiii le vor avea în format hârtie, letric, în școală comenzile sunt făcute și de către inspectorate. Pentru celelalte, au fost trei dintre ele care au fost contestate, s-a dat rezultatul contestațiilor și atunci s-au semnat contractele. Sigur sunt în manuale.edu.ro, există speranța că vor ajunge și letric în școli. Pentru două dintre ele contestațiile abia s-au încheiat, așteptăm rezultatul final, este vorba despre istorie, educație socială și manualul de clasa a X-a pentru limba română cu predare în limba maghiară. Dar acestea sunt cel mai sigur în manuale.edu.ro la începutul anului școlar dar oricum este mult, mult mai bine decât în oricare dintre anii trecuți”.

 

Secretarul de stat,  Sorin Ion, a punctat că nu sunt probleme pentru majoritatea elevilor: “În general, atât manualele contractate de CNPEE, cât și cele de minister prin Editura Didactică și Pedagogică și cele recomandate de către inspectoratele școlare – sunt trei surse în care manualele sunt asigurate – nu avem semnalate în acest moment întârzieri”, dar Sorin Ion a completat: “Avem o problemă cu manualele în tiraj mic, cele în limbile minorităților, care nu prezintă tiraj mare și interes pentru contractori. Aici vor trebui prevăzute modificări legislative astfel încât să se poată achiziționa și în alte moduri. Avem chiar solicitări de la reprezentanți ai minorităților de a se implica în achiziția de manuale”. Potrivit cifrelor solicitate de Edupedu.ro de la Editura Didactică și Pedagogică, au fost comandate de minister 1.156.524 de manuale de clasele I-V, care au costat 8.425.901,74 lei cu TVA. Conform Legii Educației nr. 1, art. 69, alin. 4, “elevii și profesorii din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale, în condițiile legii”. Manualele sunt recomandate de cadrele didactice, în baza libertății inițiativei profesionale, fiind manuale școlare din lista celor aprobate de Ministerul Educației și Cercetării care pot fi utilizate în procesul didactic. Cât despre manualele auxiliare, acestea se cumpără de către părinți și “sunt constituite din ghiduri metodologice care, prin conținut, sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare și pe care cadrele didactice le pot selecta și utiliza la clasă, în baza libertății inițiativei profesionale, în scopul îmbunătățirii calității procesului educațional”, conform aceluiași articol din Legea nr. 1/2011.