Ieri a fost duminică şi totodată „ziua comunei”, la Bârca, Măceşu de Jos, Argetoaia, iar astăzi de Sfanta Maria acelaşi eveniment, cu simbolistica lui perenă, va fi celebrat la Bechet, Mârşani, Giubega, Breasta, Cârcea. Dacă ziua comunei a prilejuit peste tot spectacole artistice, mai mult sau mai puţin reuşite, nu ne dăm cu părerea. Fiindcă lumea s-a schimbat şi un demon al monotoniei bântuie prin lăcaşurile culturalo-spirituale şi chiar prin instituţiile îndrumătoare de pe lângă Consiliul Judeţean Dolj. Toate comunele enunţate şi-au încropit programe artistice, cum au găsit de cuvinţă, invitând solişti vocali consideraţi în vogă. De regulă costisitori. Problema în discuţie pe care mă hazardez să o ridic este însă alta: estomparea creaţiei folclorice locale de numele aşa-zis consacrate. Povestea, într-o împrejurare, maestrul Tudor Gheorghe, cum în tinereţea lui a fost îndrumat să audieze benzi radiofonice cu virtuoşi interpreţi de muzică populară, din toate zonele ţării, presimţindu-se la orizont o poluare a folclorului autentic, o asfixiere a lui, prin interferenţe străine de aceste locuri. Şi sacrilegiul falsificării folclorului era considerat ca fiind extrem de grav. Sigur creaţia folclorică înseamnă creaţie însuşită într-un segment de timp rezonabil de majoritatea membrilor unei comunităţi, creaţie lucrată estetic sub acoperământ local şi bună îndrumare. Pe cine mai interesează astăzi de pildă, inconfundabila activitate etno-folclorică care i-a adus legitimitatea de „Creangă al Olteniei”, desfăşurată de Constantin S. Nicolaescu-Plopşor, inegalabil culegător de folclor, în special de cântece bătrâneşti din Oltenia? Marele cercetător în domeniul paleontologiei, etnologiei, arheologiei, fost redactor al revistei de folclor „Suflet oltenesc”, apărută la 1927, la Pleniţa, n-a făcut din păcate prozeliţi. Multe dansuri populare s-au uniformizat, încât au ajuns o „ţopăială”, nu mai divulg autorul termenului, care nu produc nici o emoţie artistică. S-ar putea, nu avansez o certitudine, să pierdem statutul de leagăn folcloric nestins, dacă nu l-am şi pierdut. Ultimele ediţii ale Festivalului-concurs „Maria Tănase”, organizat de Centrul judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Dolj, din subordinea Consiliului Judeţean Dolj, n-au fost „secetoase” din cale afară, dar n-au produs nici revelaţii, n-au lansat noi nume, decât foarte puţine, care au obţinut ulterior consacrarea. S-o amintim pe Dorina Bălan, câştigătoare a trofeurilor „Maria Tănase”, apoi „Crizantema de Aur” şi „Zavaidoc”. Ne raportăm în continuare la Niculina Stoican şi Mariana Ionescu-Căpitănescu, ca flori de excepţie, sau la taraful de la Greceşti condus de Liviu Olteanu sau mă rog ceata lui Streaţă, cobzarii Constantin şi Cosmin Gagiu, care ar putea fi programaţi fără emoţie pe orice scenă pretenţioasă. Altceva vizează discuţia de faţă, fiindcă nu facem un reproş nimănui: fiecare localitate ar trebui să aibă propria ei formaţie artistică, şi la un eveniment cum este ziua comunei, aceasta ar trebui să se producă pe scenă, eventual în compania altora din comunele limitrofe. E desigur o părere. Oricum, fenomenul folclorului, prin părţile locului, merită nu o altă atenţie, cât una maximă. Câtă vreme existăm în această veche vatră a ţării va exista şi folclor. El trebuie însă cultivat, prin strădanie competentă, şi etalat în momentele de sărbătoare. Nimic mai luminos, mai tonic şi mai armonios, decât „producţia locală”, la un eveniment cum este ziua comunei, într-o dulce duminică de august, răcorită pe alocuri de o ploaie binecuvântată.
