Sindicaliştii din penitenciare ameninţă cu blocarea activităţii

0
415
Sindicaliștii anunță blocarea activității penitenciarelor, iar drepturile deținuților ar putea fi afectate. Aceştia îl acuză pe ministrul Justiţiei,  Cătălin PREDOIU,  de lipsă de reacție vizavi de problemele din închisori. 

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) atrage atenția ministrului Cătălin PREDOIU că polițiștii de penitenciare vor bloca activitatea închisorilor din cauza lipsei de reacție a acestuia vizavi de problemele din pușcării. Penitenciarul Vaslui și Penitenciarul Deva sunt primele închisori în care angajații vor face exces de zel în îndeplinirea sarcinilor profesionale pentru a bloca activitatea celor două penitenciare la începutul lunii august 2022. “Birocrația a atins cote alarmante în penitenciare, iar aplicare întocmai a regulamentelor interne ar bloca activitatea oricărei închisori. Drepturile deținuților nu ar mai putea fi asigurate, iar activitățile cu persoanele condamnate s-ar bloca, inclusiv prezentarea la instanțele de judecată a persoanelor private de libertate ar fi îngreunată”, a precizat Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP, într-un comunicat de presă emis pe 16 iulie. “Sindicatele din penitenciare consideră că dacă ministrul Cătălin PREDOIU s-ar implica  direct în găsirea unor soluții la problemele recurente din închisori, relația dintre polițiștii de penitenciare și conducerea Ministerului Justiției s-ar detensiona. Tensiunile dintre polițiștii de penitenciare și ministrul Cătălin PREDOIU au apărut pe fondul lipsei de reacție publică a ministrului justiției vizavi de informațiile apărute în spațiul public legate de modificarea condițiilor de pensionare a angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Ministrul apărării Vasile DÎNCU și ministrul de interne Lucian BODE au avut poziții publice ferme care au venit în sprijinul militarilor și polițiștilor, pe când Cătălin PREDOIU, în calitate de ministru al justiției a preferat să tacă, deși Ministerul Justiției este minister avizator al tuturor actelor normative cu incidență asupra drepturilor esențiale legate de salarizarea si pensionarea polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare”, se mai menţionează în comunicat.