Linişte pe Dunăre, în Dolj

0
536

Unităţile din subordinea Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) “Jiu” au fost atenţionate în vederea luării tuturor măsurilor necesare asigurării secţiunilor de scurgere nestingherită a apelor, supravegherea barajelor, digurilor şi instalaţiilor de evacuare a apelor, verificarea subtraversărilor de diguri şi drumuri, a stocurilor de apărare şi a utilajelor pentru intervenţii, iar deţinătorii de lucrări hidrotehnice să asigure accesul la uvraje, pentru intervenţii comunicaţii şi transport, în perioada martie-aprilie 2012. Totodată, primarii din judeţ au primit instrucţiuni clare, conform legii, pentru întreprinderea de acţiuni privind îndepărtarea depozitelor de deşeuri, gunoaie şi material lemnos, care ar putea obtura căile de scurgere a apelor.

“Barajele aflate în administrarea ABA Jiu la nivel de bazin funcţionează normal, precum şi cele situate în Dolj – priza cu barare Işalniţa, Barajul Cornu, Barajul Caraula, acumularea nepermanentă Prodila. Fenomenele de iarnă apărute pe râurile interioare nu creează probleme, iar personalul SGA-urilor este mobilizat în acţiunea de deszăpezire la punctele de lucru, unde intervin atât manual, cât şi cu utilaje pentru asigurarea căilor de acces”, a declarat Cosmin Călin, directorul ABA “Jiu”.

Pe de altă parte, se menţine în vigoare atenţionarea emisă luni pentru Fluviul Dunărea, de Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă, pentru 12 judeţe din zona Dunării, după ce s-a constatat că pot avea loc fragmentări ale podurilor de gheaţă şi creşterea artificială de niveluri cu efecte locale pe sectorul aval Olteniţa.

Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, a fost, totuşi, în scădere, până la valoarea de 3.150 mc/s, conform diagnozei şi prognozei INHGA-CNPB, situându-se sub media multianuală a lunii februarie, care este de 5.300 mc/s. Ieri, nivelul pe Dunăre, la staţiile hidrometrice, se situau sub cotele de apărare.