Premierul României, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă: „România face paşi fermi spre independenţa energetică şi spre a deveni un exportator net de energie“

0
595

Pentru Partidul Naţional Liberal, o guvernare responsabilă înseamnă găsirea unor soluţii prin care România să prevină sau să amelioreze problemele de ordin energetic pe care ţara noastră le-ar putea avea în contextul geopolitic actual. Premierul României, Nicolae Ciucă, preşedintele Partidului Naţional Liberal, susţine că Executivul face toate eforturile pentru ca ţara noastră să securizeze livrări de energie prin înţelegeri ferme cu parteneri serioşi şi interesaţi de o relaţie economică solidă.

Moment istoric pentru industria energetică din România: Începe producţia de gaze la Midia

„Începerea producţiei de gaze în cadrul Proiectului de dezvoltare Gaze Naturale Midia este primul proiect nou de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, aşa cum s-a specificat în ultimii 30 de ani, iar luna aceasta primele cantităţi de gaze au fost deja introduse în piaţa autohtonă. România face astfel un pas decisiv pentru garantarea securităţii energetice, într-un moment de cotitură şi în contextul în care Europa şi pieţele mondiale iau măsuri rapide pentru a-şi aproviziona cetăţenii şi economiile cu energie. Faptul că acest proiect va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an înseamnă că vom ajunge să asigurăm 90% din necesarul de consum al României. Reprezintă un salt remarcabil şi dovedeşte capacitatea României de a găsi noi resurse şi soluţii într-o perioadă în care furnizarea de gaze naturale la nivel mondial este ameninţată de războiul din Ucraina

Susţinem proiectele Nuclear-Electrica

Decizia SUA de a finanţa cu 14 milioane dolari studiile de proiectare în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) este un pas esenţial pentru domeniul nuclear civil românesc.
În paralel cu dezvoltarea tehnologiei SMR, România va construi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Producţia de energie nucleară contribuie la scăderea gradului de poluare generată de centralele termoelectrice şi la creşterea gradului de protecţie a mediului, ambele fiind obiective asumate de întreaga Uniune Europeană.

România, furnizor de securitate energetică în regiune.

Începerea cercetărilor pentru dezvoltarea altor proiecte de energie verde, prin utilizarea infrastructurii deja existente se aliniază obiectivului Uniunii Europene de emisii zero până în anul 2050 şi viziunii guvernamentale de dezvoltare a sectorului energetic. Susţinerea investiţiilor în energie, abordarea pro-business şi stabilitatea vor poziţiona România ca un actor regional important, capabil să asigure necesarul pentru consumul cetăţenilor şi economiei şi chiar să devină furnizor de securitate energetică în regiune

Practic, acţionăm coordonat pe mai multe planuri. Noua lege offshore vine să deblocheze investiţii vitale ce valorifică, de exemplu, gazele naturale din Marea Neagră şi zăcământul valoros de la Caragele, judeţul Buzău, practic cel mai mare zăcământ descoperit în ultimii 30 de ani în România. Stabilitatea legislativă este completată de susţinerea adecvată de către Guvern a proiectelor strategice de infrastructură de gaze naturale. Proiectele majore de investiţii derulate de Transgaz, acordul acestei companii cu fondul de investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, precum şi colaborarea cu celelalte instituţii sunt contribuţii esenţiale la securitatea energetică şi la tranziţia către neutralitatea emisiilor de carbon.

O altă schemă de finanţare care va spori siguranţa energetică a ţării şi va facilita dezvoltarea sectorului de energie regenerabilă şi modernizarea reţelelor energetice este Fondul pentru Modernizare. Valoarea totală a investiţiilor finanţate prin acest mecanism se ridică la peste 17 miliarde de euro, din care 13 miliarde cofinanţare din partea statului român. Primele proiecte finanţate prin acest mecanism au primit deja fonduri, cele ale Complexului Energetic Oltenia şi ale Transelectrica.

Prin strategiile naţionale şi mecanismele financiare promovate, suntem puternic angajaţi în atingerea obiectivului ambiţios de a transforma România din ţară dependentă de gazul rusesc, în stat capabil să asigure stabilitatea energetică în regiune. Cetăţenii şi mediul economic aşteaptă de la noi energie electrică şi gaze naturale la costuri corecte, să aibă stabilitate şi să nu-şi facă griji pentru iarna viitoare sau pentru următorii ani. Cât mai mulţi români să aibă acces la energie. Sunt aşteptări fireşti, iar soluţiile noastre şi proiectul la a cărui lansare participăm, au drept scop atingerea acestor obiective şi, de asemenea, obţinerea rezultatelor pe care le-am asumat“, a declarat premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Partidului Naţional Liberal.