Gheţarii de pe acoperişuri, pericol pentru pietoni şi şoferi

0
323

Panică la “Minerva” după ce bucăţi din acoperiş s-au prăbuşit

În ciuda eforturilor autorităţilor de a curăţa zăpada şi gheaţa acumulată pe acoperişurile clădirilor din centrul Craiovei, încă mai sunt multe imobile devenite adevărate “capcane”, atât pentru pietoni, cât şi pentru conducătorii auto. Dacă multe dintre trotuare sunt blocate de atenţionări cu “Cade zăpadă” sau “Cad ţurţuri”, pietonii n-au decât să circule pe partea carosabilă, încercând să se ferească şi de şoferii mai grăbiţi, şi de zăpada care încă străjuieşte străzile. Numai că nici pe şosea nu poţi fi sigur că nu te nimereşte “gheţarul”! Astfel, după ce, o bună parte din ziua de ieri, mai multe străzi din municipiu au fost închise temporar, pentru ca angajaţii de la Salubritate să îndepărteze zăpada şi ţurţurii de pe imobile, după-amiaza trei bucăţi metalice din acoperişul clădirii “Minerva” s-au desprins din cauza greutăţii zăpezii şi au lovit două autoturisme, unul dintre ele în timp ce circula prin zonă. La faţa locului au ajuns echipaje ale Poliţiei locale, care au închis circulaţia, dar şi o ambulanţă, însă, din fericire, nici o persoană nu a fost rănită.