Mari actori ai ţării îl vor omagia pe Marin Sorescu

2
525

Mircea Albulescu, Dorel Vişan, Ion Caramitru, George Mihăiţă, Virgil Ogăşanu, Eusebiu Ştefănescu, Ilie Gheorghe sunt doar câteva dintre invitaţii de onoare care vor fi prezenţi, marţi, la Craiova, pentru a-l omagia pe poetul Marin Sorescu. Primarul Antonie Solomon a spus, ieri, că, în ciuda banilor  puţini pe care îi are la dispoziţie, vrea să organizeze o ediţie de ţinută a festivalului dedicat poetului din Bulzeşti.

Primarul Antonie Solomon a dezvăluit, ieri, într-o conferinţă de presă, cum va fi omagiat poetul Marin Sorescu, luni şi marţi, în cele două zile de festival dedicat acestuia, şi în acest an. “Este un eveniment pentru noi, o tradiţie pe care o respectăm. Vor fi prezente foarte multe personalităţi, printre care vreau să îi amintesc pe academicianul Eugen Simion, pe poetul Mircea Dinescu şi actorii Dorel Vişan, Mircea Albulescu, Ion Caramitru şi mulţi alţii”. Pentru că se doreşte o ediţie pe măsura renumelui poetului, organizatorii, în speţă Primăria Craiova, au decis ca dezbaterile din cadrul ceremoniei festive să fie moderate de academicianul Eugen Simion, acesta fiind unul dintre cei mai importanţi critici care, profitând de faptul că a fost contemporan cu Marin Sorescu, i-a analizat opera în profunzime.

Recital de poezie şi teatru din opera soresciană

Un punct deosebit de atractiv va fi şi spectacolul de poezie şi teatru, care este programat pentru marţi, 28 februarie, în Sala “Amza Pelea” a Naţionalului craiovean care îi şi poartă numele poetului. Spectacolul se intitulează “De la Bulzeşti către LUME” şi are în program un recital de poezie din creaţia lui Marin Sorescu, care îi va aduce pe scenă pe titani ai teatrului românesc – Mircea Albulescu, Dorel Vişan, Ion Caramitru, George Mihăiţă, Virgil Ogăşanu, Valeria Ogăşanu, Eusebiu Ştefănescu, Ilie Gheorghe, Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu. În partea a doua a serii, craiovenii se vor delecta şi cu dramaturgia lui Marin Sorescu: se va juca piesa de teatru “O ţeapă pentru fiecare”, cu un scenariu după piesa soresciană “A treia ţeapă”, în interpretarea actorilor Ilie Gheorghe şi Eugen Titu.

Intrarea la spectacole, pe bază de invitaţii gratuite

Intrarea la spectacole se va face pe bază de invitaţii, care se găsesc la casieria TNC, conform precizărilor făcute, tot ieri, de primarul Craiovei. „Sperăm ca sala să fie plină, fiindcă aceşti actori ai Craiovei şi ai ţării fac eforturi pentru a fi prezenţi, marţi, la Craiova. Toţi au reprezentanţii în ţară. Pe Dorel Vişan, de pildă, îl luăm de la Cluj, pe Mircea Albulescu de la Câmpina, iar Ion Caramitru vine de la Constanţa. Dar că au ţinut neapărat să vină la acest mini-festival dedicat poetului Marin Sorescu”, a mai spus edilul-şef al urbei. Solomon a punctat, pe de altă parte, şi faptul că a asigurat accesul gratuit al craiovenilor la spectacol, în ciuda faptului că nu are la dispoziţie mulţi bani pentru organizare. “Pentru tot ce înseamnă Marin Sorescu, I.D. Sârbu, Zilele Craiovei, 1 Decembrie, Revelionul avem alocaţi 1,5 milioane de lei”, a mai afirmat Antonie Solomon.

 

2 COMENTARII

  1. Super spectacol. De fiecare data ma duc la acest spectacol deoarece in fiecare an este altceva. Si anul acesta voi fi prezenta la spectacol pentru ca nu intodeauna ai ocazia sa vezi o parte din marii nostri actori(cea mai ramas din ei) pe scena teatrului national. Este un regal de poiezie soresciana .

  2. Cu adevarat a fost un spectacol – regal – cu invitati de cea mai mare valoare a scenei romanesti, ce au adus cu multa simtire pe scena spiritul unicului in tot ce a fost – Marin Sorescu. Valorile plecate fizic dintre noi sunt pretuite de valori ce inca le mai avem. Cinste PRIMARIEI Craiovei ca a stiut sa organizeze aceasta sarbatoare si a apelat la academicianul Eugen Simion si la ceilalti invitati atat de importanti pentru cultura romana. Asteptam ca VALOAREA lui Marin Sorescu sa fie mediatizata prin opere de cunoastere pentru publicul roman. Pacat ca televiziune publica NU are nici o legatura cu ROMANIA si ceea ce isi doreste poporul roman.

Comments are closed.