Mai mult decât nişte alegeri

1
409

Primul tur de scrutin, să ne exprimăm astfel, pentru alegerea noului rector al Universităţii din Craiova, în conformitate cu metodologia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, s-a consumat joi, soldându-se cu rezultate, într-un fel prognozate: calificarea pentru turul al doilea, programat luni, 27 februarie a.c., a prof. univ. dr. Dănişor Claudiu Dan (369 voturi), şi a prof. univ. dr. Nicolae Panea (303 voturi), doi universitari cu imagine şi recunoaştere academică. De semnalat buna participare a cadrelor didactice, dar şi a studenţilor cu acest drept, la actul de votare. Momentul este febril şi realmente important pentru viaţa academică a Craiovei, Universitatea (de stat) simbolizând blazonul intelectual al Olteniei. Dar aşa este oare? Intelligentsia craioveană este tratată cu un respect vag ipocrit, unii admiraţi pentru erudiţie, dar şi priviţi cu o ironie mefientă pentru ineficienţă, elitism, carenţe civice, precum solidaritatea sau chiar absenteismul culpabil, adică neimplicarea în viaţa cetăţii. Alţii sunt de-a dreptul banali. Prestaţia politică a universitarilor craioveni e mai de grabă precară, ceea ce nu e decât un simptom firesc, dacă avem în vedere istoria eşecului elitelor româneşti după cel de-al doilea război mondial, interesant descrisă în ultima sa carte de Lucian Boia, („Capcanele istoriei”…). Destule texte interesante, publicate în ultima vreme, chiar în „Dilema Veche” (!), menţionează eşecul intelectualilor în politică şi recunosc motivele pur egoiste care i-au propulsat acolo. Nu de mult, aflat la Craiova, universitarul clujean Andrei Marga, invitat la „Întâlnirile SpectActor”, îi definea intelectuali doar pe oamenii de carte, care se implică în mod altruist şi cu bună credinţă într-o cauză publică pe care o consideră justă. Ajunsă aici, intelligentsia craioveană îşi poate pune probleme sieşi. Moralmente, teoria non-participării, a sabotajului tacit, al neutralităţii vulnerabile, e cât se poate de discutabilă. Dar nu asta e problema în discuţie. Desemnarea unui nou rector, prin acest format de scrutin, reprezintă un moment covârşitor pentru renaşterea învăţământului superior craiovean, cuplarea acestuia, mai accentuată, la standardele marilor universităţi ale lumii. Din această perspectivă trebuie privite lucrurile, dincolo de parti-pris-urile de circumstanţă. Ne scria, deunăzi, un respectabil cadru didactic universitar, gândurile sale pertinente privind viitorul Universităţii din Craiova. Dacă nu-i publicăm integral textul o facem din raţiuni de echidistanţă firească, pe care ne-o asumăm. „Ce viitor va avea Universitatea din Craiova? Multe depind de viitorul rector, care trebuie să fie înţelept, echilibrat, modest, bun organizator, respectuos şi strălucitor precum o lamă de Toledo, crezând, cu toată fiinţa lui, că nu i se cuvine nimic, iar când va primi respectul celorlalţi să-l redea multiplicat. (…) Alegătorii, unii dintre ei dascăli remarcabili, savanţi, ştiu că, în ultima vreme, în Universitate, comedia şi tupeul au devenit apanajul unora care se cred mai importanţi decât libertatea (…)”. Universitatea din Craiova s-a lăbărţat în ultimii ani, aproape fără noimă, fără a aduce însă cadre didactice valoroase din afara establismentului, ceea ce n-a generat decât o luptă acerbă pe norme didactice şi alte avantaje, asupra cărora nu mai stăruim. Pentru salariaţi la stat şi de stat. E inutil să căutăm adevărul într-o soluţie de mijloc. Dar, indiferent spre ce îndeamnă o conjunctură sau alta, ar trebui înţeles că nu putem vorbi de doi candidaţi identici, fără a le acorda beneficiul unei „diferenţe specifice”. Iar funcţia de rector ar trebui privită, într-un fel, ca obsesia Ithacăi pentru Ulysse, în absenţa căreia ar fi rămas un aventurier de rând, sortit naufragiului. Scrutinul de luni înseamnă mai mult decât nişte alegeri de rutină, înseamnă o investiţie de încredere într-un proiect care ar putea rămâne în istorie.

 

1 COMENTARIU

  1. DRAGA MIRCEA ARTICOLUL TAU ESTE FOARTE BUN TE APRECIEZ PENTRU ACEST ARTICOL DE ALTFEL CA SI PENTRU ATATEA CATE AI SCRIS.DACA DORESTI COLABORAREA MEA ITI STAU ALATURI.TE CITESC DIN TINERETEA NOASTRA.MAI ALES ACUM CAND POSTA OBLIGA POSTASII SA FACA ABONAMENTE LA GAZETA DE SUD.JIGNITOR DOMNULE MIRCEA.

Comments are closed.