Liga Campionilor: Villareal – victorie preţioasă şi promiţătoare

0
421

În faţa a 21.626 prezenţi pe Estadio de la Ceramica, Villareal a administrat prima înfrângere, în actuala ediţie a Ligii Campionilor lui Bayern Munchen. Unicul gol al partidei a fost realizat de olandezul Arnaut Danjuma Groeneveld (min. 8). Spaniolii care eliminaseră pe Juventus în optimile de finală (1-1, 3-0) au făcut o partidă reuşită, din punct de vedere tactic, izbutind să limiteze creativitatea bavareză. După ce şi-a dus echipa în Top 8 european, Unai Emery speră să o ducă în semifinale. „Submarinul galben” a avut în Locelso şi Dani Perejo, ambii omniprezenţi, doi jucători de mare clasă.