În 2022, programul de împădurire al Direcţiei Silvice Dolj este de 354 ha

0
782

          În fiecare an între 15 martie – 15 aprilie serbăm “Luna Pădurii”, un eveniment ce are ca scop evidenţierea rolului pădurii în menţinerea echilibrului în natură şi sensibilizarea publicului şi  a factorilor decizionali cu privire la importanţa pădurilor şi a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic la nivel global.  Pentru anul 2022, programul de împădurire al Direcţiei Silvice Dolj este de 354 ha, din care, în primăvara 2022 – 175 ha. În vederea asigurării necesarului de puieţi pentru anul 2022, la nivelul Direcţiei Silvice Dolj, sunt înfiiţate culturi în pepiniere pe o suprafaţă de cca. 2000 ari. Despre acţiunile întreprinse în această perioadă de Direcţia Silvică Dolj am stat de vorbă cu ing Ilie Silvestru Nuta, directorul Direcţiei Silvice Dolj.

 Ce activităţi intenţionaţi să desfăşuraţi în această perioadă ?

,,Luna Plantării Arborilor”, sărbătoare dedicată reînvierii naturii, datează în România din anul 1936, fiind lansată la iniţiativa ilustrului silvicultor Marin Drăcea. Denumită iniţial ,,Sărbatoarea sădirii arborilor ”, apoi ,, Luna Pădurii ”, a reprezentat de-a lungul timpului un prilej de sensibilizare a largului public cu privire la importanţa pădurilor, a rolului esenţial al acesteia în menţinerea echilibrului ecologic.

Sub aceasta egidă, Direcţia Silvică Dolj desfăşoară în perioada 15 martie – 15 aprilie o serie de acţiuni ce constau în principal în plantări de puieţi forestieri, cu participarea personalului silvic, a elevilor, studenţilor şi membrilor comunităţilor rurale şi urbane, precum şi manifestări ce au ca obiectiv dezvoltarea constiinţei forestiere în rândul tinerei generaţii.

              Câte hectare de teren au fost identificate în judeţul Dolj ce se pretează a fi împădurite ? Câte dintre aceste hectare se află în domeniul public şi câte în proprietatea mai multor persoane fizice ?

În primul trimestru al anului 2021, un reprezentant al Direcţiei Silvice Dolj a făcut parte din “Comisia pentru identificarea, delimitarea şi  constituirea perimetrelor de ameliorare la nivelul localităţilor din judeţul Dolj”, constituită la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, urmare activităţii acestei comisii identificându-se o suprafaţă de 4332 ha de terenuri degradate care pot face obiectul acţiunii de ameliorare prin împădurire, acestea aflându-se atât în proprietate privată ( 2469 ha )  cât şi publică (1863 ha) . Este un prim pas, de la identificarea acestora şi până la demararea acţiunilor de împădurire fiind necesară rezolvarea mai multor probleme de natură legislativă şi de natură juridica ce vizeaza actele de proprietate, cadastarea acestor terenuri, existenţa unor litigii sau contracte de concesiune pe suprafeţele de terenuri degradate, etc. probleme asupra cărora fiecare instituţie abilitată trebuie sa se aplece cu celeritate.

 Despre masa lemnoasă…Care este volumul maxim recoltabil în acest an ?

Programul de recoltă al masei lemnoase în anul 2022 din fondul forestier proprietate publică a statului este de 165 mii mc, structurat pe grupe de specii astfel : qvercinee – 42 mii mc, diverse tari- 19 mii mc , diverse moi – 104 mii mc.

Este necesar a menţiona faptul că volumul programat a se recolta în anul 2022 este sub posibilitatea anuală conform amenajamentelor silvice , posibilitate ce este de cca. 210 mii mc.

     Există un Plan comun de acţiune, Scutul Pădurii, ce ne puteţi spune de acţiunile pe care le-aţi desfăşurat în cadrul acestui plan ? Totodată, În Dolj sunt şi păduri private ? Cum desfăşuraţi asigurarea pazei la aceste locuri ? Întâmpinaţi greutăţi ?

Pentru punerea în aplicare a Planului Comun de Acţiune ,,Scutul Pădurii”, s-a constituit Grupul de lucru pentru elaborarea şi punerea în aplicare a planului comun de acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. În baza acestui plan , s-au stabilit direcţiile si zonele de acţiune împreună cu celelalte instituţii implicate (Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj,  Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dolj, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, Garda Forestieră Rm. Vâlcea ) şi s-au pus în aplicare aceste acţiuni, reunirea grupului de lucru şi informarea privind acţiunile desfăşurate şi măsurile întreprinse făcându-se periodic la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Direcţia Silvică Dolj administreaza o suprafaţă de 71582 ha fond forestier, din care 59858 ha fond forestier public şi 11724 ha fond forestier privat.

Din fondul forestier privat, pentru o suprafaţă de 5343 ha se asigură paza şi serviciile silvice în baza contractelor de administrare si prestări servicii silvice încheiate cu persoanele fizice şi juridice proprietare ale acestor suprafeţe, diferenţa de 6381 ha fiind preluate în pază pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 16 din Codul Silvic, finanţarea  fiind asigurată de la bugetul de stat.

Paza fondului forestier este asigurată în mod unitar de către personalul silvic de teren, marea majoritate a cantoanelor silvice având în componenţa lor atât pădure proprietate publică a statului, cât şi  pădure privată.

Greutăţile pe care le întâmpinăm în activitatea de pază sunt cele specifice zonei de câmpie, datorate în special gradului mare de dispersie al pădurilor,  multe cantoane silvice fiind constituite din mai multe trupuri de pădure, amplasate la distanţe ce ajung în unele cazuri la 10-15 km între ele, a accesibilităţii ridicate, pădurile din județul nostru fiind în marea lor majoritate în apropierea localităţilor, putându-se ajunge la ele pe mai multe căi de acces, în tot timpul sau în anumite perioade ale anului, dar pe care nu se poate limita accesul cu mijloace de transport prin măsuri specifice de pază a pădurii în scopul prevenirii taierilor ilegale de arbori.

Cu toate acestea, datorită colaborării foarte bune cu instituţiile pe care le-am amintit şi cărora dorim sa le mulţumim pe aceasta cale pentru implicarea de care au dat dovadă, am reuşit sa gestionăm bine aceste probleme, astfel că în ultimii ani se înregistrează o tendinţă de scădere a volumului de material lemnos provenit din taieri ilegale de arbori.

     Una dintre activităţile prioritare a Direcţiei Silvice Dolj este regenerarea pădurilor. Pentru anul 2022 care este programul ?

Pentru anul 2022, programul de împădurire al Direcţiei Silvice Dolj este de 354 ha, din care, în primăvara 2022 – 175 ha, fiind structurat astfel:

  • împăduriri integrale = 170 ha, din care, în primăvară = 46 ha;
  • completari curente = 144 ha, din care, în primăvară = 110 ha;
  • refaceri din calamităţi = 40 ha, din care, în primăvară = 19 ha.

O atenţie deosebită a Direcţiei Silvice Dolj este de a folosi în cultură numai specii valoroase, specifice zonei noastre de vegetaţie.

Pentru programul de împăduriri din anul 2022, necesarul de puieţi forestieri este de cca. 588 mii bucăţi, distribuit pe specii astfel:

  • cvercinee (stejari, cer, gîrniţa, stejar roşu) = 135 mii;
  • plopi euroamericani = 101 mii;
  • plop alb şi negru = 105 mii;
  • salcie = 22 mii;
  • salcâm = 125 mii;
  • glădiţă = 45 mii;
  • frasin = 20 mii;
  • alte specii = 35 mii;

Cantitatea de puieţi necesară este asigurată, în principal, din producţia pepinierelor proprii (Pepiniera Silvică Zăval, Pepiniera Băileşti şi Pepiniera Negoieşti), dar şi din alte pepiniere silvice din ţară, ale R.N.P – Romsilva.

În vederea asigurării necesarului de puieţi pentru anul 2022, la nivelul Direcţiei Silvice Dolj, sunt înfiiţate culturi în pepiniere pe o suprafaţă de cca. 2000 ari.

Împădurirea suprafeţei de 175 ha din această primăvară, presupune executarea următoarelor lucrări: pregătirea terenului şi solului cu utilaje grele, pichetarea terenului în vederea plantării, executarea gropilor pentru puieţi, mocirlirea puieţilor, plantatul puieţilor în gropi, tasarea pământului la rădăcina puietului. La data actuală aceste lucrări au fost contractate cu diverşi agenţi economici, specializaţi şi atestaţi în executarea de astfel de lucrări silvice, conform legislaţiei în vigoare