A fost desemnat noul Consiliu al ARACIP

0
1189
A fost desemnat noul Consiliu al ARACIP, agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele. Consiliul a fost desemnat printr-un ordin al Ministrului Educației, datat 11 martie, obținut de Edupedu.ro. Forul, numit cu întârziere în urma schimbărilor organizatorice aprobate de guvern acum o lună și jumătate, este format din 15 membri permanenți și patru membri observatori, aceștia din urmă incluzând reprezentanții sindicatelor și ai organizațiilor de elevi și părinți.

Potrivit ordinului de ministru, președintele Consiliului ARACIP urmează să fie desemnat dintre membrii acestuia în data de 15 martie, la sediul Ministerului Educației. Membrii permanenți, care au drept de vot, sunt numiți pentru un mandat de 4 ani cu posibilitatea de reînnoire pentru încă un mandat de 4 ani, în timp ce membrii observatori sunt numiți pentru un mandat de doar un an și nu au drept de vot.

Membri permanenți:

  1. Cobzariu Simona Mihaela – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  2. Crivineanu Florica – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  3. Frumosu Delia Elisabeta – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  4. Mateescu Marcela – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  5. Niculae Mihaela Cristina Maria – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  6. Cătălin Fuior – expert în cadrul Direcției generale pentru asigurarea calității
  7. Gabriela Marilena Lețcai – CNRED, reprezentant al Ministerului Educației
  8. Lector univ. Dogaru Mariana – reprezentant al Ministerului Educației
  9. Trăistaru Luciana – reprezentant al Ministerului Educației
  10. Florescu Mihaela – reprezentant al Ministerului Educației
  11. Nagy Eniko – reprezentant al Ministerului Educației, din cadrul Direcției pentru învățământul în limbile minorităților naționale
  12. comisar șef de poliție Jipa Lavinia-Nicoleta – reprezentant desemnat de Ministerul Afacerilor Interne
  13. colonel Paul Bădicu – reprezentant desemnat de Ministerul Apărării Naționale
  14. Christian Eneil Comșa – reprezentant al Asociației Școlilor Particulare
  15. Prof. Univ. dr. Lucian-Ioan Ciolan reprezentant al Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS)

Membri observatori:

  1. Marius Ovidiu Nistor – reprezentant al Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”
  2. Cornelia Popa-Stavri – reprezentant al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ
  3. Robert-Alexandru Avram – reprezentant al Consiliului Național al Elevilor
  4. Nan Cătălin-Viorel – reprezentant al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din învățământul preuniversitar