Reghe: “Trebuie să se vadă o diferenţă foarte mare între noi şi Filiaşi”

0
751

Derby-ul oltenesc al sferturilor Cupei României, între deţinătoarea trofeului, Universitatea Craiova, şi performera actulei ediţii, ACSO Filiaşi, este programat joi, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Înaintea acestui meci, Laurenţiu Reghecampf a declarat:

“Noi avem un singur obiectiv, să câştigăm meciul, să ne calificăm mai departe, pentru a încerca să câştigăm trofeul. Nu o văd ca o ocazie de a lua o doză de moral după eşecurile din ultima perioadă, vom vedea şi ce schimbări vom face în echipă. Clar că este un avantaj pentru noi că jucăm pe teren propriu, jucăm cu o echipă de liga a treia, iar indiferent de jucătorii care vor intra pe teren, trebuie să se vadă o diferenţă foarte mare pe teren. Trebuie să ne respectăm, să ne câştigăm meciul şi să mergem mai departe. Este un meci oficial,  Cupa României este un obiectiv pentru noi, suntem echipa care avem nivelul cel mai mare din cele rămase în competiţie, dar nu suntem favoriţi, fiindcă în fotbal se poate întâmpla orice” a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Fundaşul stânga Bogdan Vătăjelu a spus. „E un meci ca oricare altul, ne dorim şi anul acesta un trofeu şi trebuie să rămânem concentraţi, să nu ne gândim că întâlnim o echipă de liga a treia. Trebuie să fim conectaţi la orice meci, indiferent că este oficial sau amical, iar acum este vorba de o competiţie care te califică într-o cupă europeană. Era mai dificil dacă jucam la ei acasă, terenul nostru este la un nivel extraordinar, ne avantajează acest lucru, dar tot cel mai important este cât de concentraţi vom fi. Suporterii se aşteaptă să câştigăm, dar nu poţi să-i îmbunezi cu o victorie cu Filiaşiul, după ce ai pierdut cu FCSB acasă. Parcă nouă nu ne place să ne concentrăm când totul este bine, ne place să ne revenim, să ne concentrăm atunci când ne este  mai greu” a spus Bogdan Vătăjelu.