Victoria lui Florin Cîțu nu este deplină întrucât aceiași judecători ai CCR au solicitat Parlamentului să deruleze procedura, iar moțiunea de cenzură să fie votată.
Pe 8 septembrie, Florin Cîţu a depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern în care se invocă o conduită „neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă”, întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă şi comunicată cu „încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie”.
Judecătorii constituţionali au decis însă să dezbată această sesizare după Congresul PNL, care a avut loc sâmbătă şi unde Florin Cîţu a fost ales noul preşedinte al partidului.