Napoli, lider în Serie A, cu 5 victorii în 5 meciuri

0
493

Napoli a ajuns la cinci victorii consecutive în Serie A, după ce a învins, în deplasare, cu 4-0, pe Sampdoria Genova. Nigerianul Victor Osimhen a reuşit o dublă (10, 50), celelalte goluri fiind marcate de Fabian Ruiz (39) şi Piotr Zielinski (59). La primul din cele două scudetto din palmares, Napoli a câştigat în deplasare cu Sampdoria în etapa a 5-a, cu un gol marcat din penalty de Maradona. În alte două sezoane, Napoli a avut cinci victorii în primele cinci meciuri din Serie A, dar atunci nu a câştigat titlul.

Napoli este lider cu 15 puncte, urmată de Inter Milano, campioana en titre, şi AC Milan, ambele cu 13 puncte. În următoarea rundă, Napoli joacă acasă cu Calgliari, duminică, de la ora 21.45.