Comisia a semnat cu compania farmaceutică Eli Lilly un contract-cadru de achiziție comună vizând furnizarea unui tratament cu anticorpi monoclonali pentru pacienții afectați de noul coronavirus.
Aceasta este cea mai recentă evoluție în ceea ce privește constituirea primului portofoliu, constând în cinci mijloace terapeutice promițătoare, anunțat de Comisie în iunie 2021, în cadrul Strategiei UE privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19. În prezent, medicamentul face obiectul revizuirii datelor sale pe măsură ce sunt disponibile, de către Agenția Europeană pentru Medicamente. Optsprezece state membre au aderat la achiziția comună pentru achiziționarea a maximum 220 000 de cure de tratament.
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Peste 73 % din populația adultă din UE este în prezent vaccinată complet, iar această rată va crește în continuare. Dar vaccinurile nu pot fi singurul răspuns la COVID-19. Oamenii continuă să se infecteze și să se îmbolnăvească. Trebuie să ne continuăm activitatea pentru a preveni îmbolnăvirile, utilizând vaccinurile, și, în același timp, trebuie să ne asigurăm că putem trata pacienții cu mijloace terapeutice eficace. Prin semnarea de astăzi finalizăm cea de a treia procedură de achiziții publice și ne îndeplinim angajamentul asumat în cadrul Strategiei UE privind mijloacele terapeutice de a facilita accesul pacienților afectați de COVID-19 la medicamente de ultimă generație.”
Deși vaccinarea rămâne cel mai puternic atu atât împotriva virusului, cât și a variantelor sale, mijloacele terapeutice curative joacă un rol esențial în răspunsul la pandemia de COVID-19. Acestea contribuie la salvarea de vieți, la accelerarea vindecării, la reducerea duratei spitalizării și, în cele din urmă, la reducerea sarcinii suportate de sistemele de sănătate.
Produsul realizat de compania Eli Lilly este o combinație de doi anticorpi monoclonali (bamlanivimab și etesevimab) pentru tratamentul pacienților infectați cu noul coronavirus care nu au nevoie de oxigen, dar care prezintă un risc mare de a face o formă severă de COVID-19. Anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus. Aceștia se fixează de proteina virală de suprafață (spike) și blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane.
În temeiul Acordului privind achizițiile publice comune la nivelul UE, Comisia Europeană a încheiat până în prezent aproape 200 de contracte pentru diferite contramăsuri medicale, cu o valoare cumulată de peste 12 miliarde EUR. În temeiul contractului-cadru de achiziție comună încheiat cu Eli Lilly, statele membre pot achiziționa produsul combinat constând în bamlanivimab și etesevimab dacă și atunci când este necesar, după ce produsul a primit fie o autorizație de introducere pe piață condiționată la nivelul UE din partea Agenției Europene pentru Medicamente, fie o autorizație de utilizare în situații de urgență în statul membru în cauză.
Context
Contractul de achiziție comună de astăzi urmează contractului semnat cu Roche la 31 martie 2021 pentru produsul REGN-COV2, o combinație de Casirivimab și Imdevimab, și contractului semnat cu Glaxo Smith KlineC la 27 iulie 2021 pentru furnizarea de sotrovimab (VIR-7831), produs dezvoltat în colaborare cu VIR Biotechnology.
Strategia UE privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19, adoptată la 6 mai 2021, vizează crearea unui portofoliu larg de mijloace terapeutice împotriva COVID-19, cu scopul de a pune la dispoziție trei mijloace terapeutice noi până în octombrie 2021 și eventual încă două până la sfârșitul anului. Ea cuprinde întregul ciclu de viață al medicamentelor, de la cercetare, dezvoltare, selectarea celor promițătoare, autorizare rapidă de către autoritățile de reglementare, fabricare și punere la dispoziție pe scară largă, până la utilizarea finală. De asemenea, strategia va coordona, va intensifica acțiunea Uniunii și va asigura faptul că UE acționează unitar în vederea asigurării accesului la mijloace terapeutice prin intermediul achizițiilor comune.
Strategia face parte dintr-o uniune europeană a sănătății puternică, utilizând o abordare coordonată la nivelul UE pentru a proteja mai bine sănătatea cetățenilor noștri, pentru a dota UE și statele sale membre cu mijloace menite să prevină și să contracareze mai bine viitoarele pandemii, precum și pentru a îmbunătăți reziliența sistemelor de sănătate din Europa. Axată pe tratarea pacienților infectați cu COVID-19, această strategie funcționează în paralel cu Strategia UE privind vaccinurile, care s-a dovedit a fi un succes și prin care o serie de vaccinuri sigure și eficace împotriva COVID-19 au fost autorizate pentru utilizare în UE, cu scopul de a preveni și de a reduce atât ratele de infectare, cât și ratele de spitalizare și numărul deceselor cauzate de această boală.
În 29 iunie 2021 strategia a obținut primul ei rezultat, odată cu anunțarea a cinci mijloace terapeutice candidate care ar putea fi disponibile în curând pentru tratarea pacienților din întreaga UE. Cele cinci produse se află într-un stadiu avansat de dezvoltare și au șanse foarte mari să fie incluse printre cele trei noi mijloace terapeutice împotriva COVID-19 care vor fi autorizate până în luna octombrie 2021 (obiectivul stabilit în strategie), cu condiția ca datele finale să le demonstreze siguranța, calitatea și eficacitatea.
Cooperarea la nivel mondial în domeniul mijloacelor terapeutice este esențială și reprezintă o componentă primordială a strategiei noastre. Comisia se angajează să colaboreze cu partenerii internaționali în ceea ce privește mijloacele terapeutice împotriva COVID-19 și să le pună la dispoziție la nivel mondial. Comisia analizează, de asemenea, modalitățile de sprijinire a unui mediu propice pentru fabricarea de produse medicale, consolidând în același timp capacitatea de cercetare în țările partenere din întreaga lume.