Halep a anunţat despărţirea de antrenorul Darren Cahill

0
464

Simona Halep (locul 14 WTA) a anunţat încheierea colaborării cu antrenorul australian Darren Cahill. “După şase ani minunaţi în care am lucrat împreună, Darren şi cu mine am decis să punem capăt colaborării noastre profesionale. Îţi mulţumesc D pentru tot, pentru că m-ai făcut o jucătoare de tenis şi o persoană mai bună”, a a scris Halep într-o postare pe Facebook.

Halep, care ca împlini săptămâna viitoare 30 de ani, a colaborat cu Cahill din 2015, obţinând în această perioadă cele mai importante succese din carieră, fiind şi lider mondial. Săptămâna trecută, tenismena s-a căsătorit cu Toni Iuruc. Ea a anunţat că va mai participa în acest sezon la turneele de la Indian Wells, Moscova şi Cluj-Napoca-.