Veteranii au marcat decisiv pentru Atletico şi Rayo, în La Liga

0
494

Formaţiile madrilene Atletico şi Rayo au reuşit victorii in extremis în etapa a 6-a, intermediară, din La Liga, iar artizanii succeselor au fost doi veterani atacanţi sud-americani.

Luis Suarez a reuşit o dublă pentru Atletico Madrid, al doilea gol marcându-l în ultimul minut, iar campioana a urcat pe primul loc în La Liga, după succesul cu 2-1 în faţa lui Getafe, care a condus cu 1-0, prin golul lui Mitrovic (45).

Adus de Rayo Vallecano de la Galatasaray, recent, columbianul Radamel Falcao a intrat pe teren în minutul 76 şi al meciului de la Bilbao şi a punctat decisiv în prelungiri.  El a înscris al doilea său gol în trei partide pentru Rayo Vallecano, care a învins-o în deplasare, cu 2-1  Athletic Bilbao. Au marcat: Ciss ’33 / Garcia ‘5, Falcao ’90+6.

Într-un alt meci, Celta Vigo s-a impus la Levante, cu 2-0 Au marcat: Iago Aspas ’66, Brais Mendez ’85, iar Roger Marti (Levante) a ratat un penalty.

Lider este Atletico Madrid, cu 14 puncte, urmată de Real Madrid, 13 puncte. Rayo a urcat  pe locul 4, cu zece puncte, la egalitate cu Valencia de pe locul 3, şi cu Real Sociedad, de pe locul 5, iar Bilbao este pe locul 6, cu nouă puncte.