Fundația „Cuvântul care Zideşte” a Mitropoliei Olteniei organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în perioada septembrie – noiembrie 2021, ediția a XV-a a Festivalului – Concurs Interjudețean de Poezie Religioasă. Tema concursului din acest an este „Credința – atâta liniște, atâta culoare!”, data limită pentru înscriere fiind 22 octombrie 2021.
Festivalul – Concurs de Poezie Religioasă, ediţia a XV-a, se desfăşoară online şi se adresează elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal. Înscrierea în concurs presupune transmiterea unei poezii în limba română (minim 2 strofe la Secțiunea Ciclul Primar și minim 3 strofe la Secțiunile Gimnaziu și Liceu). Potrivit organizatorilor, fiecare participant va trimite o poezie pe adresa de e-mail fundatia.cuvantul@gmail.com, iar în textul e-mailului se vor preciza numele participantului, școala, clasa, profesorul coordonator și secțiunea.
Rezultatele concursului vor fi afișate pe blogul Fundației, http://fundatiacuvantulcarezideste.blogspot.com/, în data de 5 noiembrie 2021.