Cine şi când va construi Centura de Ocolire Craiova Varianta Sud ?!

0
4239

 La începutul acestui ani, în luna februarie, mai exact, 19 februarie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a scos din nou la licitaţie prin SEAP anunţul de participare CN 1028522 privind execuţia lucrărilor de construire a Centurii de ocolire – Varianta Sud – a Craiovei, care ar trebuie să lege arterele europene DN6, DN55 şi DN56. În fapt, nimic nou, pentru că proiectul datează din 2011, adică, de un deceniu.  Însă, până în prezent, nu s-a materializat pe motiv că nu sunt bani la bugetul de stat. Numai că şi de data asta tot la bugetul de stat se apelează…Adică, la ăla unde nu sunt bani.

Ce ar trebui totuşi menţionat, ar fi faptul că, la un moment dat, execuţia lucrărilor a fost atribuită către o firmă de construcţii cu acţionariat străin, care aştepta ordinul de începere a lucrărilor, însă schimbarea conducerii ministerului transporturilor, la vremea respectivă, a făcut ca proiectul să nu mai fie prioritar şi astfel că s-a dispus rezilierea contractului.

Acum, proiectul a redevenit prioritar şi la noua licitaţie organizată de Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Craiova au fost depuse 7 oferte:

  1. Asocierea DOMARCONS – ALPENSIDE – ELPREST SRL – DEWATERING & SILENT PILING SRL – DIVERSINST;
  2. Asocierea RIZZANI DE ECCHER – DANAVI – MANRO SRL – SANEL – PESIT ROM SRL – TOTAL BUSINESS LAND SRL;
  3. Asocierea IBB-HIB ROMÂNIA – OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS – OPR ASFALT – IBB HAUS UND INDUSTRIEBAU GMBH – MANRO SRL – PESIT ROM SRL – SANEL;
  4. Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. – VISIO CONSTRUCTION WORKS SRL – WSO CONSTRUCT – ECKON CEI SRL – DIVERSINST – ELEKTRA INVEST;
  5. Asocierea KIRLIC GROUP – VERTATEL INTERNAŢIONAL – D’AGOSTINO ANGELO ANTONIO COSTRUZIONI GENERALI SRL – CONCORDIA CON. STRADE SRL;
  6. Asocierea STRADE BAUUNTERNEHMUNG – HYDROSTROY AD;
  7. Asocierea ERPIA – CONSORZIO STABILE EBG – GORENJSKA GRADBENA DRUŽBA.

Până acum, comisia din cadrul DRDP Craiova nu a reuşit să facă mare lucru în ceea ce priveşte evaluarea tehnică şi financiară a acestora, care s-a amânat în data de 29 iulie pentru data de 15 octombrie a.c. Directorul interimar al DRDP Craiova, Constanţa Pistol, care este şi preşedintele comisiei de licitaţie, pare că nu se implică suficient. Sursele noastre spun că de fapt, Constanţa Pistol aşteaptă revenirea pe post a directorului suspendat şi trimis în judecată pentru înşelăciune, Bogdan-Laurenţiu Bratu, pentru a tranşa în funcţie de propriile interese achiziţiile publice organizate de DRDP Craiova. Evaluare ofertelor financiare și tehnice s-a amânat.

Constructorii de drumuri din Craiova spun că două asocieri ar concura în fapt. Este vorba despre asocierea STRADE BAUUNTERNEHMUNG – HYDROSTROY AD, în spatele căreia s-ar afla firmele UNIMINERAL GRUP SRL Slatina – MINERALPORT SRL Piatra-Olt, controlate de preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, care a depus o ofertă sub cota de preţ și asocierea condusă de KIRLIK GROUP, adică de George Cusă, prietenul lui Bogdan-Laurenţiu Bratu. Ultima cu şanse mai mici, Bratu fiind o perioadă reţinut. Sursele noastre cred că se practică preţuri diminuate la jumătate la pietriş şi se fiscalizează doar jumătate din cantitatea de balast utilizată, cealaltă jumătate fiind utilizată “la negru”.

Însă, ceea ce se speră este că această lucrare nu se va pierde şi ea ca multe altele în marasmul licitaţiilor de construcţii. Şi nu e de dorit să mai treacă alţi 10 ani, dacă nu mai mulţi, până când să putem să circulăm civilizat pe centura Craiovei.