Mănăstirea Maglavit îşi sărbătoreşte hramul „Naşterea Maicii Domnului”

0
513

Mănăstirea Maglavit din judeţul Dolj îşi sărbătoreşte cel de-al doilea hram miercuri, 8 septembrie, de Praznicul „Naşterea Maicii Domnului”. Momentele liturgice vor începe marţi seara (7 septembrie), când va fi săvârşită slujba Privegherii, iar în ziua praznicului, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi, alături de Părintele Arhim. Vladimir Dărângă, Marele Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dumitru” din Craiova, şi Pr. Cătălin Neacşu, Protoiereu al Protopopiatului Băileşti. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei „Sfântul Dumitru” din Craiova, dirijat de Prof. dr. Victor Şapcă.

Existenţa Mănăstirii Maglavit este legată de numele lui Petrache Lupu, un locuitor al Maglavitului care, în perioada interbelică, a avut mai multe teofanii în locurile unde se află mănăstirea. Piatra de temelie pentru biserica Mănăstirii Maglavit a fost aşezată la data de 14 septembrie 1935, de Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului. Lucrările de construire au fost suspendate din cauza războiului şi oprite definitiv în timpul regimului comunist. După 1989, acestea au fost reluate cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei.

În prezent, Mănăstirea Maglavit este aşezământ monahal de maici.