Subiectul principal în Parlamentul European va fi pachetul pentru ținta de 55% reducere emisii în 2030

0
628
Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine că subiectul principal din această toamnă în Parlamentul European va fi pachetul pentru ținta de 55% reducere emisii în 2030. Este un pachet complex, cu multe propuneri legislative, directive și regulamente care intră în discuție în mai multe comisii din PE. “Am avut deja prima întâlnire a biroului grupului de lucru din PPE, din care face parte comisia pentru transport, TRAN, alături de coordonatorii din comisiile mediu, industrie și energie, economie, piață internă, muncă. Adică toate comisiile care sunt implicate în dezbaterea acestor propuneri legislative. Am discutat despre cum putem să ne organizăm în așa fel încât să avem un rezultat cât mai bun în negocierile care vor urma în interiorul parlamentului, să alegem raportori care sunt foarte buni negociatori și care pot colabora cu ceilalți colegi, pentru că este foarte important să poți să aduni toate ideile și apoi să ajungi la o poziție comună”, susţine deputatul european.
Euoparlamentarul liberal a mai spus că totodată, a abordat și tema competențelor, pentru că va urma o dezbatere foarte complicată cu privire la competențele fiecărei comisii referitor la distribuirea acestor propuneri legislative. În mod evident, cea mai mare problemă va fi între transport și mediu pentru că multe propuneri se referă la transport, dar deocamdată sunt propuse pentru a fi discutate în comisia pentru mediu drept comisie principală, celelalte comisii având doar posibilitatea de a elabora opinii. “Obiectivul meu este să aduc cât mai multe dosare la comisia pentru transport, iar pentru asta am avut deja mai multe discuții, pe care le voi continua și săptămâna aceasta. Am discutat și despre o poziție comună a grupului PPE referitor la pachetul pentru ținta de 55% reducere emisii. Este foarte important să ajungem la o poziție comună pentru că PPE este singurul grup în care subiectul economie și locuri de muncă contează. Există însă și voci care susțin acest pachet fără nici un fel de condiții, ceea ce cred că ar fi o eroare. Trebuie să avem cele mai bune propuneri de modificare a propunerilor Comisiei pentru a reuși să obținem un echilibru între nevoia de măsuri pentru a combate efectele schimbărilor climatice și păstrarea competitivității economice și a locurilor de muncă”, a explicat eurodeputatul român într-o postare pe facebook.