Acţiune de amploare, în zona Calafat, a poliţiştilor

0
460
Vineri seara, între orele 19.00 – 23.00, poliţişti de ordine publică, poliție rutieră, investigarea criminalității economice, investigații criminale și acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, precum și jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj şi GJMb Craiova, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza de competență a Poliției Municipiului Calafat, Secției 9 Poliție Rurală Cetate, respectiv a Secției 10 Poliție Rurală Poiana Mare, pentru prevenirea infracționalității stradale,  faptelor cu violență, precum și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2._*
 
În urma activităţilor desfăşurate au fost legitimate peste 137 de persoane, controlate peste 60 autoturisme, 12  societăţi comerciale verificate, fiind totodată instituite  patru filtre rutiere pe drumurile publice din zona de competenţă. Astfel, au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 5.000 de lei, fiind reţinute 5  permise de conducere. Totodată, poliţiştii au verificat 8 persoane faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar sau arestului la doliciliu pe raza de competenţă.
 
Doi conducători auto, depistaţi, la volan, sub influenţa băuturilor alcoolice
 
Poliţiştii au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Moțăței, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Sfântul Nicolae din localitate, având o alcoolemie de de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice. De asemenea, polițiști din cadrul Sectiei 10 Poliție Rurală Poiana Mare au depistat pe “Calea Ţeculescu”, din localitatea Desa, o autoutilitară condusă de un bărbat de 30 de ani, din comuna Ciupercenii Noi. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.