Săptămâna duhovnicească, la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova

0
521

În perioada 15-21 martie, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a avut parte de un program specific pentru prima săptămână din Postul Sfintelor Paşti, cunoscută ca „Săptămâna duhovnicească”.

„Săptămâna duhovnicească de la Seminarul Teologic Ortodox «Sfântul Grigorie Teologul» s-a desfăşurat în condiţiile de cultură şi spiritualitate ortodoxă. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în perioada 15 – 21 martie, Seminarul a avut parte de acest program specific pentru săptămâna din Postul Sfintelor Paşti. Ea este cunoscută în tradiţia noastră ca fiind «Săptămâna duhovnicească». Alături de cadre didactice, părinţii profesori, preoţi şi diaconi ai acestei instituţii de tradiţie vocaţional – teologică, s-au aflat şi elevii seminarişti din anul terminal, care au putut participa la sfintele slujbe, atât dinimeaţa, cât şi seara. S-au spovedit, s-au împărtăşit, la sfârşitul săptămânii, cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În primele zile ale săptămânii, potrivit tradiţiei liturgice, în toate bisericile s-a săvârşit Canonul cel Mare alcătuit de către Sfântul Andrei Criteanul, îndemnându-ne la o perioadă de meditaţie şi de pocăinţă. Am simţit emoţia, am simţit trăirea părinţilor noştri profesori şi elevilor seminarişti şi ne pregătim, aşa cum se cuvine, pentru a întâmpina Marea Înviere a Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a subliniat Arhid. Prof. Dr. Pătularu Ionuţ, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova.

Totodată, în această perioadă, elevii din clasele IX-XI au avut parte de activităţi duhovniceşti şi educaţionale în sistem online.