Planurile – cadru pentru liceu, gata anul viitor

0
562
Planurile cadru pentru liceu, clasele IX-XII, cele care stabilesc disciplinele și numărul de ore alocat acestora, vor fi gata în toamna anului viitor, nu anul acesta, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la EuropaFM. Ministrul spune că este nevoie ca acestea să fie adaptate cerințelor societății.

”Pe de o parte se dorește reducerea numărului de ore, pe săptămână, pe de altă parte se dorește introducerea unor discipline precum: educație financiară, educație rutieră, educație pentru sănătate, educație juridică, educație sexuală. Toate sunt justificate. Se poate găsi o soluție inteligentă, un modul de educație pentru viață, de exemplu, care să aibă un timp bine determinat alocat, care să fie o disciplină mai puțin opțională, pentru că înțeleg că e nevoie de aceste competențe”. Ministrul Cîmpeanu a anunțat deja „posibila amânare” a acestor planuri-cadru în urmă cu o lună, pe 9 februarie. Noile planuri cadru au fost lansate în dezbatere publică pe 5 ianuarie. Prin amânarea acestor planuri-cadru elevii care intră în toamnă în clasa a IX-a vor face ore după vechile planuri-cadru. Se întrerupe astfel ciclul actual de schimbare curriculară început în 2012, ajuns acum la clasa a VIII-a.