Constituirea Comisiei tehnice pentru sportul de performanță la nivelul Ministerului Tineretului și Sportului

0
650

Prin Ordinul Ministrului Tineretului și Sportului nr. 109/02.03.2021, a fost constituită Comisia tehnică pentru sportul de performanță, unul dintre proiectele majore de reformare a sportului românesc anunțate de ministrul Eduard Novak, după preluarea mandatului.

Scopul acestei comisii va fi de a elabora criterii de analiză a activității și performanțelor federațiilor și cluburilor sportive, astfel încât repartizarea resurselor bugetare să fie optimizată, dar și elaborarea unui sistem de lucru pentru cluburile sportive departamentale, îndrumarea și consilierea acestora și a federațiilor sportive naționale. Totodată, comisia va elabora și propune metodologia de supraveghere și control asupra derulării proiectelor federațiilor și a îndeplinirii obiectivelor acestora și ale cluburilor.

Obiectivul Ministerului Tineretului și Sportului este folosirea resurselor financiare în acord cu criterii clare, măsurabile, posibile, relevante și raportate la unități de timp concrete. Implementarea noilor criterii va fi graduală, astfel încât activitatea sportivă să nu aibă de suferit și să existe timpul necesar acomodării și conformării la noul sistem de lucru.

Comisia tehnică pentru sportul de performanță va fi formată din 15 persoane cu experiență vastă în domeniul antrenoratului, strategiei sportive, metodologiei, cercetării, din sportivi de perfomanță și profesioniști în drept, având următoarea componență: Ábrahám Előd-Lajos – Președinte (Consilier ministru), Daniela Janeta Pricină (Direcția Politici pentru Sport), Ingrid Vasilica Istrate (CSM Onești), Ramona Ceamuru (CNFPA), Radu Bidiugan (INCS) – membri, respectiv Cristiano Valloppi, Éva Tófalvi, Simona Amânar, Narcisa Lecușanu, Zsolt Gyöngyössy, Trandafir Norbert, Alexandru Popescu, Alexandru Padure, Cristian Sandu, Ciprian Anton – membri invitați.

“Comisia tehnică pentru sportul de performanță este soluția urgentă de a strânge rândurile și de a organiza această familie a sportului românesc, astfel încât să mergem toți pe același drum, pentru un țel comun”, a declarat Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.