Tragedie pe șosea, între Perișor și Radovan

0
1685

În această seară, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 56, între localitățile Perișor și Radovan, s-a produs un accident.
În eveniment au fost implicate un autoturism în care se aflau patru persoane și un vehicul cu tracțiune animală, care în urma impactului s-au răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale. Pasagerul din dreapta față din mașină – un bărbat de 32 de ani, din Craiova – și căruțașul, 53 de ani, din Radovan, au decedat.
Conducătorul auto, 32 de ani, din Craiova și un pasager de 33 de ani au fost transportați la spital. În accident a murit și calul.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitatea a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei deceselor.