Washington-Beijing: Joe Biden s-a întreţinut, ieri, cu Xi Jinping

0
561

Preşedintele american Joe Biden s-a întreţinut miercuri 10 februarie a.c., pentru prima dată, cu omologul său chinex Xi Jinping, exprimându-şi îngrijorarea faţă de situaţia din Hong Kong şi faţă de aceea a minorităţii musulmane uigure. Joe Biden a marcat dorinţa sa de a fi mult mai tranşant decât Donald Trump în chestiunea drepturilor omului. El a pledat totuşi pentru un dialog mult mai pragmatic pe dosare fierbinţi precum clima şi cel al relaţiilor comerciale americano-chineze. Potrivit experţilor, peste un milion de uiguri au fost sau sunt deţinuţi în tabere de reeducare politică la Xinjiang. Beijingul a respins termenul de „tabere” afirmând că este vorba de centre de formare profesională. Rivalitatea dintre SUA şi China poate lua forma unei competiţii extreme. Taxele vamale impuse de Donald Trump rămân pentru moment. Joe Biden doreşte o revizuire cuprinzătoare a poziţiei administraţiei Trump faţă de China, inclusiv eliminarea practicilor comerciale neloiale şi a activităţilor militare în Asia, menţionând că urmăreşte o strategie robustă în zona Indo-Pacific, relatează CNN. Preşedintele american a anunţat că departamentul Apărării a înfiinţat un grup de lucru privind strategia SUA faţă de China. Grupul de lucru se va baza pe experţi civili şi militari din cadrul departamentului Apărării şi va oferi recomandări “în următoarele luni” cu privire la “priorităţile cheie şi punctele de decizie”. Potrivit unui oficial american, Joe Biden n-are intenţia evocării unui eventual boicot al Jocurilor Olimpice de iarnă prevăzute la Beijing anul viitor.