Ouzounidis: “Voi încerca să corectez, nu să schimb lucruri la Craiova”

0
878

Noul antrenor al Universităţii Craiova, grecul Marinos Ouzounidis, a fost prezentat astăzi într-o conferinţă de presă. Câteva din declaraţiile tehnicianului elen:

„Aveam o serie de informații, dar am aflat, pe lângă faptul că aveți un stadion extraordinar, e că există și stabilitate administrativă, la nivel de conducere. E o echipă care își dorește să progreseze an de an, care pretinde titluri. Și știu că are fani foarte puternici. Pentru mine, o echipă ce vrea să avanseze e un proiect foarte bun. Am avut experiențe cu mulți jucători români, cu care am colaborat. Faptul care m-a convins definitiv a fost chiar visul echipei de a ajunge cea mai bună în țara ei. Informațiile, peste tot pe unde am întrebat, au fost favorabile pentru echipă. Foștii colaboratori români, precum Bogdan Mara, mi-au vorbit foarte frumos despre Universitatea Craiova. Toți mi-au zis că e un proiect bun pentru mine, nu am găsit pe nimeni care să spună ceva nefavorabil. M-am informat despre țara în care voi veni, așa cum face oricine. A fost foarte important să aflu că această echipă vrea să progreseze”

“E foarte important că echipa a câștigat meciul cu Dinamo. E foarte important din punct de vedere psihologic că echipa a câștigat. Mai ales dacă ținem cont și de rivalitatea dintre cele două echipe”

„Am urmărit echipa de când am început discuțiile. Fiecare antrenor are  ideile proprii, strategia sa. Consider că ar fi o greșeală din partea mea să încerc să schimb totul din prima zi. Mai ales în această perioadă în care avem jocuri din trei în trei zile. Voi încerca să încerc să transmit jucătorilor câteva aspecte care consider eu că sunt foarte importante, dar nu voi face schimbări majore de la început, pentru că voi cauza mai multe probleme decât efecte pozitive. Le voi transmite jucătorilor unele principii pe care le consider importante ca antrenor.  Voi lua câteva măsuri corective și nu vreau să le interpretați ca pe niște lucruri pe care le consider greșeli ale antrenorilor precedenți. Dacă vrem să ajungem în vârf, trebuie să schimbăm mentalitatea. Trebuie să înțeleagă lumea că, dacă vrei o echipă bună, nu îți trebuie doar talent, ci și minte și trup puternică, plus voință. Trebuie să lucrăm  modul în care se văd lucrurile. Am experiență în a lucra cu echipe de acest fel și sunt sigur că îi pot ajuta pe jucători să devină mai buni din toate punctele de vedere. Mă consider un antrenor echilibrat. Pe de altă parte, când ai de a face cu o echipă care vrea titluri, trebuie să te concentrezi și pe partea ofensivă. Cred că trebuie să producem mai multe momente pe atac. Nu voi schimba radical sistemul de joc, că îi voi pune să joace cum nu au mai jucat. Voi încerca să îmbunătățesc modul în care echipa joacă, voi interveni în anumite puncte, dar nu voi încerca să schimb stilul de joc. Voi încerca doar să îmbunătățesc anumite aspecte. Oricât de bun ai fi, e nevoie mereu să muncești mult. Atât timp cât avem și jucători de naţională, precum și tineri talentați, nu cred că va fi greu să îi pun în valoare împreună. De transferuri se ocupă clubul, nu am avut timp acum. Dar am putut să văd că echipa are destui jucători talentați. Nu e bine să schimbi frecvent antrenorul, dar nici jucătorii. Există fotbaliști buni în echipă. Nu e de ajuns talentul pentru a ajunge în vârf. Trebuie să formăm o echipă cu un nivel psihologic foarte bun, pentru că nu e ușor să ajungi în vârf. Trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Am fost la un pas anul trecut. A fost o experiență bună, dar concluzia e că la jocurile decisive trebuie să devenim mai buni. Acolo trebuie să ne perfecționăm”

„Echipa nu beneficiază de un atu pe care îl are, fanii. E o mare pierdere că spectatorii nu sunt acolo pentru a ne împinge spre victorie. Din păcate, în perioade dificile, observăm că echipele obișnuite să aibă fanii alături nu merg foarte bine. E foarte posibil ca unul dintre meciurie pierdute anterior să fi fost câștigat cu fanii alături. Sperăm să treacă pandemia cât mai repede, ca să putem juca alături de public și să ne bucurăm de ce putem obține”.

„Nu are importanță cum mi-aș fi dorit să debutez. Important e că adversarul va fi FC Botoșani, cu ei jucăm, cu ei trebuie să câștigăm. Dacă vrei rezultate bune, trebuie să treci și prin jocuri grele, nu pot fi toate duelurile ușoare. Trebuie să ne pregătim cât mai bine cu putință. Ei joacă astăzi, deci le putem urmări meciul. Le-am văzut deja o partidă, trebuie să luăm în calcul și condițiile meteo. Vreau să văd starea jucătorilor, pentru că au evoluat în multe partide consecutive. Vreau să văd care sunt obosiți care nu, poate vom face și câteva schimbări. Ne vom hotărî cum va arăta echipa. Avem doar o zi de antrenament, nu avem multe zile la dispoziție. Voi avea nevoie de ajutorul celor din jurul meu, pentru o informare mai bună. Asta e cel mai important lucru într-o colaborare”.

„Vreau să transmit fanilor noștri că vreau să fie siguri că vom face tot ce putem ca să le oferim bucurii. Vom face totul ca să le dăm înapoi dragostea pe care o arată față de echipă. Poate n-au fost alături de noi ieri, dar cu o zi înainte au fost înapoi. Știu că iubesc mult echipa, dar şi că sunt foarte pretențioși”.