Fudaşul Universităţii Craiova, Marius Constantin, speră ca schimbarea antrenorului Cornel Papură să aibă consecinţe pozitive pentru echipă, deoarece, în Bănie, remizele nu pot fi considerate rezultate pozitive.
„O schimbare vine cu consecinţe, sperăm ca acestea să fie pozitive. Nu e treaba mea să-mi doresc un antrenor sau altul, e mai puţin important, treaba mea e să respect ce-mi cere antrenorul, oricare ar fi el. Ne stă la îndemână să îndreptăm lucrurile, nu ne încălzeşte cu nimic că nu am pierdut, la Craiova se vrea altceva. Nu am avut o discuţie cu domnul Papură, dar probabil urmează. Cum ştim cu toţii, antrenorul e primul care cade atunci când sunt rezultate. Îmi pare rău pentru el, este profesionist, dar nu l-au ajutat rezultatele. Eu spun că primii vinovaţi sunt jucătorii. În ultimele meciuri am avut 5-6 situaţii şi nu am marcat mai mult de un gol. Sper să fie golul descătuşării pentru Mamut şi să continue pe linia asta. Nu este deloc plăcut să auzi „mai bateţi şi voi pe cineva?”. Am mai trăit asta, am avut perioade proaste. Cred că s-au săturat şi suporterii să le stricăm week-end-urile. Nu există echipă care să câştige mereu, însă nu m-am gândit că o să avem o serie de şapte meciuri fără victorie. Chiar dacă s-ar înjumătăţi punctele, tot am avea 4 puncte faţă de FCSB, deja destul de multe, dar trebuie să facem ceva să recuperăm deficitul de puncte” a declarat stoperul Universităţii.
Despre meciul cu Poli Iaşi, programat marţi, de la ora 20, Marius Constantin a spus:
„Ne aşteaptă o deplasare lungă, contra unei echipe care nu se află nici ea într-o perioadă bună, ca şi noi. E deja obligatoriu să ne facem toate punctele, pentru că am dat cu piciorul prea multor puncte în ultimele luni. O să fie greu, mai ales pentru noi, care avem un joc mai tehnic, dar jucăm pe acelaşi teren şi trebuie să facem totul pentru victorie. După ultimele meciuri, toate echipele sunt periculase pentru noi, dar tocmai asta ar trebui să ne motiveze. Nu ştiu dacă trebuie să dăm vina pe şansă, deşi puteam să avem mai multe puncte”.