Campionatul Mondial de handbal (M): Franţa s-a oprit la piciorul podiumului

0
543

Condusă de la începutul partidei, până la sfârşitul acesteia (4-0, 8-4, 10-6, 13-8, 14-10, 16-13, 22-18, 26-23, 31-25, 33-27, 35-29) Franţa n-a putut urca pe podium, în finala mică, fiind învinsă de Spania în marea sală din Cairo. Scor final: 35-29 pentru armada lui Alex Dushebaiev (8 goluri). Rodrigo Corrales, portarul iberic, a avut 18 intervenţii reuşite. Enterios (4), Dani Dushebaiev (6), Alex Gomez (4), de la spanioli, Fabregas (4), Mem (3), Descat (7) şi Porte (2) de la francezi, au marcat cele mai multe goluri. Pentru prima dată după 2013, „albaştrii” nu urcă pe podium. Franţa n-a avut portari inspiraţi, şi nici tot efectivul valid. Iată cum arată All Star Team: Andreas Palicka (Suedia) – Jim Gottfridsson (Suedia), Mathias Gidsel (Danemarca), Mikkel Hansen (Danemarca), Ludovic Fabregas (Franţa), Ferran Sole (Spania), Hampus Wanne (Suedia). Surprinzător, Niklas Landin, fenomenalul portar al Danemarcei, n-a fost preferat de juriul desemnat să întocmească All Star Team.

Mikkel Hansen, jucătorul star al lui PSG, sacru campion al lumii cu Danemarca a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului (7 goluri în finală, 1 din penalty). Hansen a mai fost onorat cu acest titlu şi la ediţiile din 2013 şi 2019.