Valentin Mihăilă a marcat primul său gol pentru Parma, la primul meci ca titular în tricoul gialloblu. Reuşita fostului jucător al Ştiinţei a venit pe “Stadio Olimpico” din Roma, contra lui Lazio, în optimile Cupei Italiei.
După ce a şutat în bară, în minutul 73, din 3 metri, Mihăilă l-a învins pe Strakosha zece minute mai târziu, cu un şut cu dreptul, după ce a dejucat ieşirea la ofsaid a defensivei laziale. Atacantul a înscris golul de 1-1 şi şi-a făcut astfel un cadou, cu zece zile înainte să împlinească 21 de ani. El a avut şi ocazia de a aduce calificarea Parmei, în minutul 88, dar n-a profitat, fiind înlocuit în prelungiri, chiar după ce Lazio a marcat golul de 2-1, al calificării în sferturile de finală.
Cei doi antrenori, Simone Inzaghi şi Roberto D’Aversa, au utilizat formule cu mulţi jucători care în Serie A sunt rezerve, astfel apărând în premieră în primul 11 al Parmei şi Vali Mihăilă, în timp ce Radu Ştefan a lipsit din formula de bază a lui Lazio.