Examenele naţionale nu vor fi anulate sau decalate

0
487
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a avut, joi, discuţii cu sindicaliştii din învăţământ şi cu asociațiile de studenți, elevi și părinți şi a precizat într-o conferinţă de presă că nu s-a făcut referire la anularea sau decalarea examenelor naţionale. Cîmpeanu a susținut că examenele naţionale trebuie să aibă loc la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce trebuie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul, relatează Agerpres.

În niciun caz, în nicio discuţie nu a rezultat anularea şi nici măcar decalarea examenelor naţionale. Pentru predictibilitate, examenele naţionale trebuie să se deruleze la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce într-adevăr va trebui să fie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul. Ceea ce s-a predat ştim din raportări, ceea ce a asimilat elevul vei putea şti în urma unei evaluări personalizate. Pentru că există discrepanţe mari pe care trebuie să le recunoaştem, să le asumăm şi să vedem ce putem să facem mai bine pentru a diminua pierderile. Nu pretinde nimeni că vom putea compensa absolut toate pierderile, este important să compensăm cât mai mult din aceste pierderi“, a declarat ministrul Educaţiei. Întrebat la ce buget se aşteaptă anul acesta pentru Educaţie, Sorin Cîmpeanu a răspuns: “La un buget mai mare în valoare absolută decât bugetul anului 2020“. Sorin Cîmpeanu s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor ‘Spiru Haret’, FSLI, Alma Mater, ai Consiliului Naţional al Elevilor, ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, dar şi cu cei ai studenţilor de la ANOSR, UNSR şi USR.