Cum se întâmplă adesea, când preşedintele Klaus Iohannis petrece finalul de săptămână la Sibiu, împreună cu soţia, duminică dimineaţa, la plecarea de la slujba de la biserică a făcut o declaraţie mai specială presei: „Este o imensă tragedie, ce s-a întâmplat la Spitalul din Piatra Neamţ. Tocmai vin din Biserică, unde cu toţii ne-am rugat pentru victimele incendiului. Ce pot să spun? Condoleanţe familiei îndoliate, iar celor care au supravieţuit însănătoşire grabnică”. Declaraţia a fost mai lungă, dar ne oprim la ceea ce considerăm esenţial: „Ne-am rugat cu toţii pentru victimele incendiului”. Umană şi firească, nimic de zis, formularea. Numai că ateismul agresiv, cu care se manifestă guvernarea actuală, fără precedent la nivelul guvernărilor care s-au succedat după 1990, fiindcă niciuna n-a atacat atât de grosier, totalmente inabil, Biserica în general, Biserica Ortodoxă în special, pe interdicţia de a celebra sărbători creştine, ne încurcă orice judecată. Nu putem spune că guvernul s-a comportat imparţial faţă de formele de viaţă religioasă. Dar a făcut-o total inabil, în exprimări casante, comiţând o gravă erezie. Acum îi cerem Bisericii să-i mângâie pe îndureraţi, cu adevărul ei etern. N-a fost fatală tragedia de la secţia ATI a Spitalului judeţean din Piatra Neamţ. Putea fi evitată. Poate că Dumnezeu a încercat tăria oamenilor. Nu încape împotrivire în faţa vrerii Celui de Sus. Puterea ortodoxiei o constituie mângâierea pe care o dăruie inimilor îndurerate şi lumina cugetului întunecat. Tragedia de la Piatra Neamţ este comentată excesiv, într-o cheie pe alocuri anacronică, deşi poate şi tăcerea ar fi preferată. Fireşte nu e momentul unor discuţii teologice, în care nici nu ne-am hazarda. Comunitatea de iubire este Biserica. Cine o mutilează păcătuieşte. Gala Galaction a scris, pe la 1926 o carte intitulată „Piatra din capul unghiului”, care era mărturisirea credinţei noastre ortodoxe în ce are ea mai esenţial şi mai caracteristic. Cartea părintelui Grigore, comentată de filozoful Nae Ionescu „Teologia. Integrala publicisticii religioase” (Ed. Deisis, Sibiu, 2003) a provocat ani de-a rândul cel mult o ridicare din umeri, dar nu poate fi astăzi decât o faptă izbăvitoare. Într-atât s-a schimbat în ultimii ani perspectiva noastră spirituală. Căci cele două teze fundamentale ale cărţii, prima că nu există decât o mântuire prin Biserică şi a doua, nu există pentru noi decât o Biserică adevărată, a noastră. Atitudinea lui Gala Galaction era hotărâtă şi restauratoare împotriva oricărei înnoiri de dogmă. Îzvorând dintr-un act de credinţă. O nouă religie este şi astăzi imposibilă, din motive care stau în esenţa şi originea religiei. Cu alte cuvinte, nu în afirmarea necesităţii conversiunii religioase stă adeavărata valoare a cărţii părintelui Grigore. Afirmaţia este şi astăzi aproape generală. Este curios faptul că ne aducem aminte de Biserică, şi cu evlavie ne rugăm, doar în momentele de cumpănă, când avem pretenţia de a impune legea noastră de înţelegere. Jalnica betegeală de minte, căruia lipsa noastră de control şi de discilpină ne îndeamnă să-i cădem victimă ne joacă feste. Şi cu toate acestea învăţătura ortodoxiei este şi aici clară, adică arătările lui Dumnezeu nu cad sub puterea nostră de înţelegere. O calmă, umilă şi senină acceptare a tuturor hotărârilor Celui de Sus, asta este îndatorirea noastră dintâi şi din urmă de creştini. Şi asta se spune în forme potrivite, în pastoralele duhovniceşti care nu lipsesc din această dureroasă împrejurare. Tragedia de la Piatra Neamţ nu stârneşte valuri de superstiţie şi nici nu propăvăduim o ofensivă religioasă pe seama laicilor. Neîndoielnic Biserica Ortodoxă are dreptul la apărători mult mai competenţi. Nu de alte, dar pentru că e dominantă. Dar atât indulgenţa cât şi lipsa de iniţiative nu pot fi decât dăunătoare. Şi de aceea opinăm că pentru Biserică este un moment de a-şi dovedi pravoslavnica ei misiune.
