Reprezentanţii instituţiilor de ordine publică , în acţiune în tot judeţul

0
536
În cursul nopţii trecute, începând cu ora 23.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova, Secţiei 2 Poliţie Craiova şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj au desfăşurat o acţiune în cartierul 1 Mai, din Craiova,  pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile HG nr. 935/2020.
În cadrul acţiunii, organele de control au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măstii de protecţie astfel încat să acopere nasul şi gura de către persoanele persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic, şi în perioada următoare pe raza întregului  judeţ.
Continuă acţiunile
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi din cadul I.J.J Dolj, poliţişti de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U. Dolj, D.S.P, A.N.P.C., I.S.C.T.R, şi I.T.M. Dolj,  au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire  la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la activităţile de verificare participând peste 480 de forţe de ordine. Astfel, au fost verificate aproximativ 240 de societăți comerciale, 210 de locaţii de interes, 200 de mijloace de transport, fiind legitimate totodata peste 4.300 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 175 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 28.000 de lei, din care 174 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă. De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj, Biroului Rutier Craiova şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj,  în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat acțiuni pe raza întregului judeţ pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
Acțiunea a vizat, în acelaşi timp, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane.
Totodată, acţiunile sunt desfăşurate pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, siguranţa rutieră reprezentând o prioritate a activităţii poliţiştilor doljeni. În urma abaterilor constatate organele de control au aplicat 135 sancţiuni contravenţionale, din care 6 sancţiuni conform lg. 55/2020,  în valoare totală de peste 19.000  de lei. Totodată, poliţiştii au reţinut 14  permise de conducere şi au retras 12 certificat de înmatriculare. De asemenea, politiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier.