Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au trimis în judecată 36 de persoane acuzate de înşelăciune şi fals în înscrisuri

0
135

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a trimis în judecată 36 de persoane,  acuzate de comiterea mai mulor infracțiuni, între care înșelăciune și fals în înscrisuri. Acestea s-au constituit într-un grup organizat, care a prejudiciat mai multe firme de asigurări, potrivit unui comunicat de presă remis de către reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Conform rechizitoriului, în perioada 2010-2014, trei  persoane au format un grup specializat în comiterea infracțiunilor de înșelăciune. Astfel, acestea au indus în eroare mai multe societăți de asigurări, prin deschiderea unor dosare de daună pentru accidente rutiere, care în realitate nu s-au produs sau au avut loc altfel decât  descriau proprietarii mașinilor. Scopul lor era să obțină sume de bani reprezentând despăgubiri. Totodată, pe parcursul urmării penale a acestora, în data de 10 februarie anul acesta, una dintre femeile implicate i-a trimis pe Whatsapp, unui bărbat, pasaje din teza de doctorat a unei experte din cadrul uneia dintre firmele de asigurări, pe care le considera plagiate. A mai trimis și alte înscrisuri cu scopul de a o constrânge să modifice concluziile unui raport de expertiză în sens favorabil celor urmăriți penal. „I-au fost trimise înscrisurile respective și expertei, fiind amenințată că dacă nu va revizui raportul respectiv, există un grup de persoane care se vor apăra chiar și prin măsuri extreme, se vor apăra prin trimiterea unei sesizări cu privire la plagierea tezei de doctorat, ceea ce va duce la pierderea titlului de doctor și a locului de muncă, precum și la afectarea imaginii sale și a îndrumătorului tezei de doctorat”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Cele 36 de persoane sunt trimise în judecată pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune în formă continuată, complicitate la înșelăciune, tentativă la infracțiunea de înșelăciune, complicitate la comiterea tentativei la infracțiunea de înșelăciune, fals material în înscrisuri, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații în formă continuată, uz de fals, instigare la săvârșirea infracțiunii de șantaj, complicitate la săvârșirea infracțiunii de șantaj.