Website dedicate transportului judeţean de persoane: www.doljtransport.ro

0
1864

       Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a lansat, în luna iunie a.c, site-ul destinat transportului rutier de persoane din judeţ, care oferă toate informaţiile de care ai nevoie în materie de transport public judeţean. Activitatea de transport rutier de persoane este gestionată de către Autoritatea Judeţeană de Transport din subordinea CJ Dolj, iar prin intermediul acestui site se va putea afla în orice moment ce cursă poţi folosi pentru a ajunge dintr-un capăt în altul al judeţului, ruta, ora de plecare şi de sosire şi staţiile intermediare. 

    Cu ajutorul acestei aplicaţi online, de nivel european, poţi să descoperi peste 100 de trasee din care călătorii pot allege ce vor ei.  De asemenea, beneficiarii au la dispoziţie date privind operatorii, tipul mijloacelor de transport cu care pot  circula sau staţiile de oprire intermediare până la destinaţia dorită. Tot pe acest site există o rubrică destinată celor care doresc să transmită în mod simplu reclamaţii şi sesizări, iar la secţiunea de atenţionări vor fi afişate cursele care au suferit suspendări sau modificări, din diverse motive. Această etapă face parte dintr-un proces mai amplu de modernizare a activităţii de transport judeţean de persoane, este vorba de extinderea informatizării serviciilor oferite publicului.

Scopul nostru este ca cetăţeanul să aibă acces în timp real la toate informaţiile”

    Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a explicat că acest site este o aplicaţie de transport, care permite tuturor cetăţenilor judeţului Dolj, şi nu numai, să îşi configureze o rută de călătorie sau să afle în timp real orice fel de informaţie în legătură cu destinaţia pe care o au în vedere. “De la cum pot ajunge la destinaţia respectivă, ce mijloc de transport să aleagă – microbuz, autobuz, autocar, până la legăturile pe care le au pentru a ajunge oriunde în judeţ. Această iniţiativă, chiar dacă în străinătate este una obişnuită, pentru România reprezintă o noutate. Este o aplicaţie completă, care ne poate duce în viitor spre alte programe, spre un upgrade al acestei aplicaţii. Scopul nostru este ca cetăţeanul să aibă acces în timp real la toate informaţiile, să afle, de exemplu, dacă s-a scos o anumită cursă, dacă s-a închis o anumită rută, dacă s-a întâmplat ceva în ziua respectivă şi nu circulă autobuzul pe acel traseu. Pe de altă parte, vrem ca această aplicaţie să fie doar începutul, pentru o mai bună mobilitate a persoanelor şi a forţei de muncă până la urmă. Vrem să avem o conexiune bună între Craiova şi celelalte localităţi din Dolj”, a subliniat Cosmin Vasile.

 

        Website-ul cuprinde următoare structură de pagini cu informaţii:

 

Trasee – conţine informaţii despre toate traseele operate în judeţul Dolj

Hartă Localităţi – prezintă harta cu toate staţiile din localităţile cuprinse în traseele operate din judeţul Dolj.

Alerte/Atenţionări – oferă posibilitatea de a afişa o secţiune de alerte şi atenţionări în cazul în care un traseu este suspendat/modificat din cauze de forţă majoră sau alte cauze administrative.

Anunţuri – se vor afişa toate anunţurile şi informaţiile de interes public ale Autorităţii Judeţene de Transport Dolj

Reclamaţii/Sesizări – este o secţiune dedicată persoanelor care folosesc transportul judeţean şi doresc să trimită anumite informaţii, sesizări, reclamaţii, precum şi alte informaţii relevante cu privire la modul cum se desfăşoară activitatea de transport.

Informaţii despre operatori – prezintă informaţii despre operatori şi traseele pe care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Despre Autoritatea de Transport Judeţean Dolj – o descriere a ceea ce înseamnă Autoritatea de Transport Judeţean Dolj

Contact – prezintă datele de contact ale Autorităţii de Transport Judeţean Dolj