Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj : „Am votat cu gândul că PSD Dolj va fi, din nou, printre cele mai performante din țară”

0
538

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat că la scrutinul de duminică a votat din convingerea că municipiul Craiova și județul Dolj trebuie să beneficieze și în viitor de implicarea unor aleși capabili să asigure continuarea parcursului favorabil al ultimilor ani.

„Am votat cu gândul că organizația din Dolj va fi, din nou, printre cele mai performante din țară, dacă nu chiar cea mai performantă. Am votat cu gândul ca strategia pe care am trasat-o pentru această campanie – aceea de a câștiga cele mai importante două funcții la nivelul județului, cea de primar al municipiului Craiova și cea de președinte al Consiliului Județean – să se îndeplinească și, de asemenea, să conservăm cele 82 de posturi de primar pe care le deținem și, desigur, să avem primari aleși și în alte localități.

Am votat cu gândul ca și în noul mandat organizația județeană să aibă cei mai buni membri ajunși în funcții importante, de unde vor putea să ajute Craiova și județul Dolj“, a declarat Ion Prioteasa.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, și-a exercitat dreptul de vot la alegerile locale în cadrul secției de votare nr. 4, amenajată în incinta Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trișcu“ din Craiova.