Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Ținta de reducere a emisiilor până în 2030 cu 55% va determina schimbări în dezvoltarea economică”

0
439

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri o propunere de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană până în 2030 în raport cu nivelul din 1990, faţă de un obiectiv fixat în prezent la o diminuare cu 40%, cu scopul de a ajunge la o neutralitate în privinţa emisiilor de carbon până în 2050. Ea a precizat că noul obiectiv este necesar pentru a plasa UE “ferm pe drumul” spre îndeplinirea planului său de a ajunge la neutralitate în privinţa emisiilor de carbon până în 2050, iar analizele Comisiei confirmă că o reducere cu 55% e emisiilor este posibilă economic. Ursula von der Leyen a recunoscut că propunerea va diviza Parlamentul European şi statele membre, care vor trebui să aprobe această ţintă obligatorie juridic. ”Nu există o nevoie mai urgentă de a accelera, decât atunci când este vorba de viitorul însuși al fragilei noastre planete. O bună parte din activitatea la nivel internațional s-a oprit din cauza izolării. Planeta a continuat să devină din ce în ce mai fierbinte, periculos de fierbinte….”, a precizat președintele Comisiei Europene.

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a reacționat ieri, pe pagina domniei sale de facebook spunând că ținta de reducere a emisiilor până în 2030 cu 55%, chiar dacă pare o decizie simplă, va determina un set de reforme extrem de importante pentru statele membre, iar pentru România e foarte importantă. “Va determina şi schimbări şi în dezvoltarea economică şi în viaţa noastră de zi cu zi, dacă ne îndreptăm către infrastructura, apoi către Dunăre. Dacă vrem să reducem emisiile din transport trebuie să mutăm de pe rutier pe Dunăre, în şist automate moderne pentru căi ferate, dacă discutăm de industria aeronautică etc. Lucurile trebuie făcute cu echilibru. Vreau să văd și eu studiul de impact. Doresc să văd ce se întâmplă acolo în ceea ce privește locurile de muncă, situția socială, competitivitate economică față de alte zone economice din această lume…”, a spus deputatul european.