Măceşu de Jos continuă cu Mihai Bojin la primărie

0
1332

”Este foarte important să continuăm investiţiile în infrastructura rutieră. Este cartea noastră de vizită pentru Europa”

Cu un potenţial agricol deosebit, amplasată în apropierea Dunării şi tranzitată de un drum naţional, comuna Măceşu de Jos a făcut paşi importanţi  în ultimii ani pentru ridicarea nivelului de trai al oamenilor. Mihai Bojin continuă dezvoltarea comunei. El este omul potrivit desemnat de PSD Dolj să ocupe funcţia de primar şi în mandatul 2020-2024!

Ultimii patru ani au fost esenţiali pentru administraţia comunei Măceşu de Jos. Avându-l la conducere pe Mihai Bojin, au fost accesate proiecte extrem de importante pentru cele două sate ale comunei. Bojin este fiu al satului, născut şi crescut în comună, inginer, absolvent al facultăţii de Management Agroturistic, specializarea inginerie şi management agroturistic. Lucrează în administraţia locală din 1987, parcurgând toţi paşii importanţi pentru dezvoltare profesională.

”Prin PNDL 1 am reuşit finalizarea proiectului reţea canalizare a cărui valoare s-a ridicat la 5.840.000 lei. Alţi 3.266.00 lei au fost investiţi în branşamentele individuale de apă şi canal – PNDL II. Acestea sunt cele mai mari proiecte demarate, însă investiţii au fost făcute în toate domeniile: infrastructură, educaţie, sănătate. Având cetăţeni sănătoşi, mă pot baza pe ei şi împreună putem dezvolta satele comunei ”, a spus Mihai Bojin.

Baza sportivă din Măceşu de Jos (pe care joacă echipa locală «Recolta Măceşu») a fost modernizată cu ajutorul fondurilor GAL. Tot cu fonduri GAL a fost modernizat şi dispensarul uman. Din fonduri proprii a fost realizat monumentul Eroilor, a fost reabilitată clădirea Muzeului Sătesc Măceşu. Reabilitarea şi extinderea târgului din comună, dar şi a Salonului de Festivităţi sunt alte proiecte executate în ultimii ani.

Piaţa din comună a fost extinsă în 2016 cu încă o hală nouă devenind astfel cea mai frumoasă piaţă din zonă, în care vin producători agricoli chiar şi de la zeci de kilometri distanţă.

Un alt proiect aflat în execuţie, în valoare de peste 2.000.000 lei, este construirea Grădiniţei din Măceşu de Jos.

Pe lângă potenţialul agricol, comuna Măceşu de Jos este tranzitată de cicliştii străini, drumul fiind inclus pe trasee internaţionale destinate cicliştilor.

27 septembrie este ziua în care dumneavoastră puteţi alege pe cei care să vă reprezinte în următorii patru ani. Mihai Bojin ştie clar ce are de făcut, oferta lui electorală fiind bazată pe nevoile stringente ale cetăţenilor.

”Este foarte important să continuăm investiţiile în infrastructura rutieră. Este cartea noastră de vizită pentru Europa. Din acest motiv mă bazez pe sprijinul Consiliului Judeţean, al viitorului preşedinte al CJ – Cosmin Vasile! Un rol esenţial îl au şi fondurile europene sau alte fonduri guvernamentale. Un proiect major în infrastructură, pentru modernizarea drumurilor din comună îl am deja conturat, este vorba de o investiţie de peste 15.390.000 lei. Vreau, de asemenea, să continuăm să investim în educaţie, în viitorul copiilor localităţii. Vom construi o sală de sport la Săpata în valoare de  2.000.000 lei; vom reabilita fosta Şcoala Săpata, proiect ce urmează a se executa din fonduri de la bugetul local. Iluminatul public în localitate va fi modernizat cu lămpi cu led; vom amenaja un iaz piscicol pentru atragerea a cât mai mulţi vizitatori în comună. Un proiect extrem de ambiţios pe care vreau să îl duc la bun sfârşit este alimentarea cu gaze a comunei”, a completat candidatul PSD la funcţia de primar.

Proiectele pentru următorii patru ani nu se vor opri aici. Bojin promite o admnistraţie transparentă de la care cetăţeanul să găsească răspuns şi rezolvare la orice problemă. Pentru a facilita accesul cetăţenilor la servicii de sănătate, în comună va fi înfiinţat un cabinet stomatologic. Şi drumurile de exploataţie, de acces către Dunăre, vor fi modernizate.

Pe raza comunei Măceşu de Jos va fi construit un complex sportiv cu teren sintetic, proiect ce urmează a se executa din fonduri de la Bugetul de stat.

Mihai Bojin la primăria Măceşu de Jos! Cu siguranţă PSD continuă dezvoltarea localităţii!

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizatia Judeteana DOLJ, Executat de ED PRESS COM S.R.L., portal – www.cvlpress.ro, CUI Mandatar financiar coordonator 21200019.