Continuă “Teleşcoala”

0
505
Programul “Teleșcoala” continuă, de luni, 14 septembrie, la TVR 2, pentru elevii care au intrat acum în a 8-a și a 12-a, unde ce câteva săptămâni a difuzat lecții pentru profesori. Potrivit Televiziunii publice, noile emisiuni sunt “adaptate cerinţelor elevilor care în această toamnă intră în clasa a VIII-a şi vor susține Evaluarea Națională după noua programă școlară, la disciplinele Limba și literatura română și Matematică”.

TVR arată într-un comunicat de presă, citat de edupedu.ro, că subiectele vor fi “diferite față de ce știam până acum, iar cursurile televizate, realizate de TVR în parteneriat cu Ministerul Educației, vor oferi elevilor informaţii adaptate noii programe de examen pentru probele Evaluării Naționale” După cum spun profesorii, elevii vor avea lecţii transdisciplinare, dinamice, interactive, vor învăţa să aplice noţiunile teoretice şi le va fi stimulată gândirea şi creativitatea.”

Schimbări în orarul “Teleșcoala”:

  • De luni până joi, de la ora 9:00, respectiv, ora 9:30, sunt programate câte două cursuri (română şi matematică) pentru clasa a VIII-a.
  • Vinerea, pe acelaşi tronson orar sunt programate, în reluare, cursurile de competenţe digitale şi limbi străine. Aceste cursuri nu sunt dedicate pentru un anumit an şcolar.
  • Pentru clasa a XII-a, de luni până vineri, de la ora 15:00 şi de la ora 15:30, TVR 2 va difuza două cursuri din programa de Bacalaureat. Potrivit TVR, în noul sezon „Teleşcoala” la unele materii se vor preda mai multe teste şi exerciţii şi se vor face chiar şi unele experimente, în platou. Suportul de curs pentru lecții va fi disponibil și pe pagina de Facebook a emisiunii, iar lecțiile pot fi accesate și pe canalul de Youtube al TVR și pe http://www.tvr.ro.