Handbal C1 (F): Râmnicu Vâlcea a pierdut la Brest

0
521

Dacă ediţia precedentă a Ligii Campionilor la handbal feminin nu s-a mai încheiat din cauza pandemiei de Covid-19, noua ediţie a debutat sub semnul rigorilor sanitare sporite, dar şi a problemelor create de infectarea unor jucătoare. La Brest (Franţa) jucătoarele lui Laurent Bezeau a debutat perfect în faţa celor de la SCM Râmnicu Vâlcea (28-21). Contând pe sârboiaica Sladana Pop Lazic (7) şi slovena Ana Gros (8), Brest s-a impus în repriza secundă, după ce la pauză scorul a fost egal (12-12) şi se anunţă pretendentă la Final 4. Vâlcencele au condus cu 8-5 şi 9-6, au încheiat la egalitate prima repriză, dar în a doua repriză scorul a fost de… 16-9. Alte rezultate: CSK Moscova – Gyor 27-27, Odense – Dortmund 32-27. Campioana Europei în 2012 şi 2015, Buducnost Podgorica, candidată la Final 4, prevăzut între 29 şi 30 mai 2021 la Budapesta, are 10 jucătoare atinse de Covid-19 printre care starul echipei naţionale Jovanka Radicevic şi Milena Raicevic şi şi-a amânat partida programată cu croatele de la Koprivnica. Podgorica nu are decât 5 jucătoare disponibile între care franţuzoaicele Alison Pineau şi Armelle Atingre. Astăzi în cadrul Grupei A, CSM Bucureşti întâlneşte pe Metz.