Alte amenzi acordate în starea de alertă

0
521

În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

 La activităţile desfăşurate au participat peste 380 de politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Astfel, au fost verificate aproximativ  155 de societăți comerciale și peste 150 de mijloace de transport, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 29.000 de lei. Dintre acestea,  34 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.