500 de posturi în plus, în învățământul preuniversitar

0
647
Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, suplimentarea cu 500 a numărului de posturi în unitățile din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării. Măsura are drept obiectiv “să nu fie prejudiciat dreptul la educație al elevilor” în anul școlar care începe cu stare de alertă. MEC nu precizează despre ce fel de posturi este vorba.

Suplimentarea vine cu doar patru zile înainte de începerea școlii și la o lună și jumătate după concursul național de angajare în școli (titularizare), precum și la aproape o lună de la rectificarea bugetară prin care executivul a tăiat majorarea salarială a profesorilor.

Potrivit MEC, “organizarea activităților didactice pe durata stării de alertă presupune dispunerea unor măsuri stricte de igienă și distanțare socială, fapt care determină micșorarea efectivului de elevi la clasă, cu creșterea exponențială a numărului de clase și, implicit, a numărului de posturi.”

Numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv în învățământul special, în centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, se ridică astfel la 285.960.

MEC precizează că anul acesta cheltuielile bugetare se vor face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Educației și Cercetării, urmând ca, în viitorii ani financiari, cheltuielile bugetare să se realizeze cu încadrarea în fondurile aprobate prin legile bugetare anuale.