Buletinele de vot, ştampilele şi timbrele autocolante vor ajunge în secţiile de votare pe 26 septembrie

0
521

Buletinele de vot, ştampilele şi timbrele autocolante vor ajunge în secţiile de votare pe 26 septembrie, acestea fiind transportate sub paza personalului din structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit unei hotărâri a BEC, în data de 26 septembrie, preşedinţii birourilor electorate ale secţiilor de votare sau locţiitorii acestora primesc, pe bază de proces-verbal, de la primari: un exemplar al listei electorale permanente, două exemplare ale copiei de pe lista electorală complementară, formularele listelor electorale suplimentare, tipizatele extrasului de pe lista electorală permanentă, copia de pe lista electorală complementară şi lista suplimentară, tuş şi tuşiere de culoare albastră, pixuri de culoare albastră şi coli albe de hârtie A4, ecusoanele membrilor biroului electoral al secţiei de votare, ale căror rubrici vor fi completate de către aceştia, formularele pentru încheierea proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării, formularele în care se evidenţiază situaţiile semnalate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV, orice alte materiale necesare bunei desfăşurări a procesului electoral.