Corp medical european pentru intervenții în situații de urgență

0
478

Proiectul eurodeputatului Victor Negrescu de creare a unei unități medicale de urgență la nivelul UE are toate șansele să fie inclus în programul de măsuri pentru sănătate al Uniunii Europene, în urma votului de astăzi din Comisia pentru Bugete a Parlamentului European.

Comisia pentru Bugete a adoptat astăzi opinia cu privire la programul UE de acțiune în domeniul sănătății – EU4Health, care conține și inițiativa mea referitoare la crearea unui corp medical european pentru intervenții în situații de urgență. În luna aprilie am propus crearea unei astfel de structuri permanente, pe care am numit-o EU Blue Medical Corps, iar acum acest obiectiv este tot mai aproape în a deveni o realitate, prin susținerea colegilor mei. Această unitate de urgență va fi compusă din personal medical din diferite țări UE și va oferi suport pentru intervenții în crize medicale transfrontaliere și pan-europene, ilustrând solidaritatea europeană în acțiune”, arată Victor Negrescu.

Eurodeputatul afirmă că propunerea sa a avut la bază colaborările dintre țări pe bază de voluntariat din perioada crizei COVID-19, finanțate de Mecanismul UE de Protecție Civilă: „Au fost cooperări punctuale, care au demonstrat ce rezultate extraordinare se pot obține prin solidaritate. Extinderea și permanentizarea acestui mecanism este un pas absolut necesar, iar experiența acestor luni arată că bazele cooperării există deja”.

Programul EU4Health semnifică întărirea acțiunii UE în zona de sănătate, rezervată până acum aproape exclusiv statelor membre. „Criza COVID-19 ne-a arătat că e nevoie de acțiune comună și coordonată, pentru ca statele să se sprijine reciproc la nevoie, ca să prevenim deficitul de echipament medical, de personal medical și de resurse medicale din diferite zone ale Uniunii”, consideră Victor Negrescu.

Eurodeputatul (care este raportor alternativ din partea Grupului S&D pe această opinie) a obținut susținere și pentru alte amendamente propuse, care vizează asistență tehnică acordată statelor membre, finanțări în domeniul infrastructurii medicale precum construcția de spitale, atenție mai mare acordată regiunilor mai puțin dezvoltate, coordonarea măsurilor din domeniul sănătății cu politica de coeziune a Uniunii.