Lupta împotriva ambroziei

0
590

 Suprafețe întinse de teren sunt acoperite cu  ambrozie, iar autoritățile locale fie nu le observă, fie le este mai ușor să nu le observe.  

Garda de Mediu Dolj anunță că a făcut verificări în acest sens și că au fost aplicate 75 de avertismente, autoritățile, persoanele fizice sau cele juridice având termen de conformare. Dacă nu vor curăța terenurile unde a fost găsită ambrozie, cei în cauză vor primi amenzi.„Menționăm că pentru nerespectarea termenului impus, prin procesul verbal de verificare, constatare si aplicare a sanctiunii contaventionale, agentii constatatori din cadrul UAT-urilor, Politiei Locale si Gărzii de Mediu aplică amenzi de la 1.000 de lei până la 5.000 de lei pentru persoane fizice si de la 10.000 lei până la 20.000 de lei pentru persoane juridice”, anunță Garda de Mediu Dolj. Această situație este întâlnită și în municipiul Craiova, cel mai dificil fiind cu terenurile private.