Studenţii se alătură protestatarilor

1
394

Studenţii craioveni s-au alăturat şi ei miercuri seara protestatarilor din întreaga ţară. 400 de tineri au ieşit în Piaţa „Mihai Viteazul”, din centrul Băniei, să strige împotriva actuali puteri. Acesta a fost doar începutul manifestaţiilor. Cursanţii Universităţii din Craiova au anunţat, ieri, că vor fi în fiecare zi în stradă, pentru că societatea actuală nu le mai oferă nici o speranţă.

„Ne scoate în stradă nivelul de trai foarte scăzut şi lipsa de perspectivă în această ţară. Singura ofertă a statului român pentru tinerii care termină o facultate este ajutorul de şomaj. România a început să fie doar ţara politicienilor şi nu a celor mulţi, care plătesc taxe şi impozite. Aceştia sunt sufocaţi de sărăcie şi de corupţie. Nu te poţi angaja fără pile, nu poţi face nişte analize fără să dai mită. Am ajuns prea săraci ca să mai facem faţă acestor cerinţe”, a precizat Alin Stoica, preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) Craiova.

Tinerii cer demisia actualei puteri

Studenţii spun că singura soluţie pentru remedierea situaţiei o reprezintă protestele. „Nu mai vrem să deschidem nici un dialog cu actuala putere. Am încercat de nenumărate ori şi am fost ignoraţi. Nu mai aşteptăm nici un răspuns. Acum vrem doar ca cei care guvernează ţara să îşi dea demisia. De vreme ce nu mai au susţinere din partea poporului, trebuie să plece”, a mai spus liderul COS.

Locul pentru manifestaţii ales de studenţi este tot Piaţa „Mihai Viteazul”. La fel ca şi ceilalţi protestatari, tinerii cursanţi nu au autorizaţie pentru proteste şi nici nu vor să o obţină şi asta pentru că locul oferit de autorităţi pentru mitinguri este esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” şi nu Piaţa Prefecturii Dolj.

„Nu cerem autorizaţie pentru miting deoarece nu vrem să fim trimişi să strigăm pe esplanadă. Vrem să strigăm la geamul celor care ne conduc, nu la geamul actorilor, că nu avem nimic cu ei. Şi până la urmă cred că nu avem nevoie de aprobare să ne spunem părerile, pentru că aici e ţara noastră, aici e casa noastră”, a subliniat Alin Stoica.

Întrebaţi de ce nu au ieşit până acum în stradă, studenţii craioveni au spus că au aşteptat să protesteze organizat pentru a nu fi ridicaţi şi amendaţi de jandarmi. Totodată, aceştia au negat faptul că au fost împiedicaţi de forţele de ordine să iasă la proteste marţi seara.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.