Ce s-a crezut la un moment dat, că PSD şi Pro România ar putea constitui împreună un solid pol de centru-stânga, pare tot mai puţin probabil, prin ultimele evoluţii dezagreabile, de pe scena politică, mai ales după ce formaţiunea politică condusă de Victor Ponta a parafat o coaliţie cu „partiduleţul” încropit la repezeală, Bucureşti 2020 al lui Robert Negoiţă, întreptat împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, în perspectiva alegerilor locale. Trecem peste antecedente, care ne reamintesc că Gabriela Firea a fost propunerea lui Victor Ponta, pe atunci lider al PSD, de a candida la primăria Capitalei, şi îi fusese chiar purtătoare de cuvânt la alegerile prezidenţiale din 2014, precum şi peste faptul că Robert Negoiţă, cel cu BAC-ul luat la 30 de ani –primar de sector, ex-deputat de Teleorman-, fusese în siajul Gabrielei Firea, atât politic cât şi prin nişte relaţii de familie. În fine, multe bale de sulf. Victor Ponta cultivă vodevilul de succes, după ce şi-a încropit un grup parlamentar alcătuit din „aviatori”, foşti membri PSD şi poate ALDE, cu care a contribuit decisiv la bascularea guvernului Viorica Dăncilă, după ce făcuse în spaţiul public un paria al societăţii din Liviu Dragnea. Considerând că manevrele sale sunt tot atât de inocente ca şi melancoliile justiţiare, de care n-a scăpat pe deplin, Victor Ponta nu se sfieşte să îndemne nemulţumiţii PNL să migreze la USR, iar Robert Negoiţă cheamă nemulţumiţii PSD să vină în jurul lui, sprea a-i contempla calităţile de lider politic. Am putea crede că Gabriela Firea, oricum incomparabil mai dotată intelectual, decât Victor Ponta, ca să nu mai vorbim de Robert Negoiţă, a încercat în raporturile cu acesta din urmă, care astăzi o sapă, formule de convieţuire cordială. Dar, dintr-odată, colegul de partid de ieri, prietenul de familie, camaradul, a dat măsura întregii sale moralităţi: a întors armele fără ezitare, afişând o dezinvoltură, cel puţin discutabilă, un comportament la care vechii comilitoni nici nu visaseră. Şi într-un târziu Gabriela Firea a descoperit, în sfârşit, -şi nu e singura- că „duşmanul” nu era poziţionat doar în tranşeele opuse, ci mult mai aproape. Or fi existat şi afinităţi mai adânci, solidarităţi conjuncturale mai tari decât buna cuvinţă, dar acum Gabriela Firea descoperă „o alianţă a răului” pomenindu-se şi cu o plângere penală pe numele său, pentru fapte care s-au întâmplat cu mult înainte de a deveni primar general, pentru nişte terenuri retrocedate în Sectorul 3. Bătălia electorală pentru Capitală este una particulară, fiindcă cine câştigă Bucureştiul reportează o victorie cu implicaţii considerabile şi asupra alegerilor parlamentare. Gestul lui Victor Ponta de a potenţa o asemenea strategie anti-candidatului PSD nu poate rămâne fără consecinţe şi minează, pentru moment, orice proiect de alianţă a social-democraţilor cu Pro România. O campanie anti Gabriela Firea duce şi Traian Băsescu, deşi credibilitatea acestuia, după decizia Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost validat că a făcut poliţie politică, este mult diminuată. Liderii PSD, Marcel Ciolacu and company, au înţeles probabil definitiv că Pro România nu se doreşte un aliat frecventabil, ci o alternativă la PSD. Ceea ce e cu totul altceva. Luat la bani mărunţi, într-o discuţie cât de cât serioasă, Robert Negoiţă dă în bâlbâială. Dar jocul acesta, la desfigurare, lipsit de orice repere umane nu morale, ilustrează una din faţetele politicii de pe malurile Dâmboviţei şi e periculoasă convingerea că tratamentul optim al unei boli constă în ignorarea ei fudulă şi în minciună. Nu poţi face o doctrină, cu care să-i convingi pe alţii, cu astfel de demersuri, de-a dreptul sulfuroase.
