Începe reabilitarea Ambulatoriului de la Spitalul Filantropia

0
526

           Ieri, a fost predat amplasamentul și a fost emis ordinul de începere al lucrărilor pentru proiectul “Reabilitare Corp C1 – Ambulatoriu Pavilion A, extindere cu lift exterior si amplasare rampa gunoi (colectare selectivă)” la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova.Valoarea contractului este de 3.459.066,90 lei + TVA, iar lucrările vor fi executate de către societatea Romprest SRL din Craiova. Durata lucrărilor este de 15 luni.

„Investițiile pe care Primăria Craiova le-a făcut în spitalele din subordine, în ultimii 8 ani, dovedesc faptul că sănătatea craiovenilor este așezată foarte sus printre prioritățile actualei administrații. Pe lângă investițiile proprii în renovări sau dotări, iată că începem și execuția la primele proiecte finanțate din fonduri europene în sănătate. Ambulatoriul Spitalului Filantropia va intra în renovare capitală și va fi dotat cu toate cele necesare desfășurării în cele mai bune condiții a activiății, unele dintre dotări fiind unice în Craiova”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Dotări de ultimă generaţie

Clădirea în care va funcționa ambulatoriul va fi complet renovată, se vor efectua lucrări de consolidare, se va înlocui tâmplăria existentă cu una eficientă energetic, se vor reface finisajele interioare și exterioare, intalațiile sanitare, termice și electrice. De asemenea, se vor monta centrale termice și de climatizare noi, ce vor asigura confortul termic al pacienților, dar și al personalului medical. În plus, se va monta un lift exterior nou pentru a facilita accesul în clădire al persoanelor cu dizabilități și al celor greu deplasabile și se va realiza, totodată, o rampă pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Clădirea ambulatorului va fi dotată cu instrumentar și aparatură de ultimă generație pentru următoarele specialități: cardiologie, medicina muncii, ortopedie, obstetrică–ginecologie, planning familial, neurologie, psihiatrie, alergologie, stomatologie, oftalmologie, chirurgie, urologie, dermatologie, ORL. Saloanele și cabinetele medicale din clădire vor fi dotate cu mobilier medical, instalații de dezinfecție a aerului, echipamente IT și birotică. Se vor achiziționa și mașini de curățenie performante pentru igienizarea și dezinfectarea saloanelor și cabinetelor medicale.

CASETĂ :

Drintre dotările medicale putem enumera:

  • ecografe ultraperformante în cabinetele de cardiologie, explorări funcționale, ginecologie și urologie
  • unit dentar de ultimă generație pentru cabinetul de stomatologie
  • un autorefractometru, un oftalmoscop, un tonometru non-contact cu pahimetru, un biomicroscop, un lensmetru automat, un tomograf în coerență optică și perimetru computerizat pentru cabinetul de oftalmologie
  • o cabină audiometrică, audiometru cu imprimantă audiolab V4, un stereomicroscop de examinare cu linie video și monitor și un sistem de videoendoscopie și fibroscopie FULL HD pentru cabinetul ORL
  • un dermatoscop pentru cabinetul de dermatologie
  • un uretroscop pentru cabinetul de urologie.